S-a terminat cu tratatul Schengen! De când și pentru cât timp se reintroduc controalele la frontiere în UE!

schenghenLibera circulație în statele Uniunii Europene care sunt și membre Schengen va deveni oficial istorie. Comisia Europeană ar putea propune suspendarea Tratatului Schengen pentru o perioadă de până la doi ani, afirmă surse din cadrul Uniunii Europene citate de presa italiană.

„În cazul unor ameninţări grave şi persistente asupra frontierelor externe ale Spaţiului Schengen, Comisia Europeană poate propune Consiliului activarea articolului care prevede posibilitatea reintroducerii controalelor la frontiere timp de doi ani”, a declarat un oficial din cadrul Executivului UE citat de site-ul agenţiei ANSA.
Conform altor surse europene, citate de site-ul TGcom.it, Comisia Europeană ar putea propune oficial suspendarea Schengen cu ocazia viitorului summit al Consiliului European.
Germania, Austria, Suedia şi Danemarca au introdus deja, în ultimele luni, controale temporare în cadrul Schengen, în contextul crizei imigraţiei.
„În situaţii de ameninţări grave la adresa ordinii publice sau de riscuri privind securitatea internă, un stat membru Schengen poate reintroduce controale la frontiera internă pentru cel mult 30 de zile sau pe durata previzibilă a riscului la adresa ordinii publice dacă perioada depăşeşte 30 de zile”, se arată în Articolul 23(1) al Regulamentului CE 562/2006 privind funcţionarea Schengen. Măsurile de control la frontiere pot fi prelungite pe un termen de până la 24 de luni.
Peste un milion de extracomunitari au pătruns în spaţiul Uniunii Europene în ultimul an, situaţie care a generat dispute între statele membre UE şi măsuri radicale, luate inclusiv în interiorul Spaţiului Schengen. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, avertizau zilele trecute că Uniunea Europeană are la dispoziţie două luni pentru a soluţiona criza imigraţiei, altfel există riscul destrămării Spaţiului Schengen şi zonei euro.
„Avem la dispoziţie două luni pentru a aduce sub control situaţia imigraţiei: Consiliul European din martie va fi ultima ocazie de a verifica funcţionarea strategiei noastre. Altfel, ne vom confrunta cu o criză precum prăbuşirea Schengen”, declara Donald Tusk.
Preocupări similare a exprimat şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. „În acest moment, există risc asupra Schengen, mâine vor apărea întrebări referitoare la necesitatea de a avea o monedă comună: Uniunea Europeană este ameninţată la bază, iar noi abia dacă ne dăm seama de acest lucru”, a spus Juncker.
Jean-Claude Juncker avertiza că cetăţenii Uniunii Europene vor găsi mai greu locuri de muncă, iar economia comunitară va avea de suferit în cazul în care Spaţiul Schengen s-ar destrăma din cauza crizei imigraţiei. La rândul său, Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrup, a afirmat că menţinerea spaţiului de liberă circulaţie Schengen este esenţială pentru prosperitatea economică a zonei euro.

S-a terminat cu tratatul Schengen! De când și pentru cât timp se reintroduc controalele la frontiere în UE!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică