raceala 12 front
FOTO arhivă

raceala-12-front

În cadrul Sistemului de supraveghere de rutină a infecţiilor respiratorii şi a gripei, la nivelul judeţului, în săptămâna 02 (11.01.2016 – 17.01.2016) a crescut uşor numărul de IRA (1590), cu circa 4.40% faţă de cazurile din săptămâna precedentă (1523), fiind cu circa 40.75% mai mare decât media celor 3 săptămâni anterioare (1151) şi mai mare cu 20.46% faţă de săptămâna 02 din sezonul 2014-2015 (1999).

Analiza stratificată pe grupe de vârstă arată că cele mai multe cazuri (circa 39%) s-au înregistrat la grupa de vârstă 15-49 ani.

Numărul pneumoniilor din această săptămână de supraveghere este de 514 cazuri. Cele mai multe cazuri (132) au survenit la grupa de vârstă 15-49 ani.
Ponderea internărilor cu pneumonii din totalul cazurilor a fost în săptămâna 02 de 14.98%, predominând internările la grupa de vârstă: 0-1an.
Ponderea scăzută a internărilor datorate IRA (1.95%) şi lipsa internărilor cu gripă indică faptul că formele de boală au fost uşoare.

Cazurile de „gripă” (suspiciuni de gripă!) raportate au fost 13 (faţă de 7 în săptămâna 01), cu incidenţă de 2.80%000 .
Nu s-au recoltat probe pentru detectare de virus gripal în sistem sentinelă; astfel, actuala săptămână este caracterizată ca lipsă activitate gripală.

Situaţia vaccinării antigripale (care a debutat în data de 15 octombrie) este prezentată în tabelul 2. Reamintim că judeţului Sibiu i-au fost repartizate 16750 de doze de vaccin antigripal, în trei tranşe (prima = 7220, a doua = 5030, a treia = 4500), reprezentând circa 32.65% din totalul persoanelor catagrafiate în judeţul nostru (51299).

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns