fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

Cum îți dai seama dacă ai cumpărat cu adevărat Brânză de Sibiu și nu o ”făcătură”

547

branza sibiuDacă ești înebunit sau un simplu consumator de brânză de Sibiu și vrei să nu te trezești că ai fost păcălit și ai cumpărat altceva, trebuie să urmezi câteva reguli simple.

Vestită nu doar în ţară, ci şi în afara graniţelor, telemeaua de Sibiu se face şi acum după reţete vechi, transmise în familiile de oieri din generaţie în generaţie.
Gustul deosebit depinde de mai mulţi factori, de la compoziţia păşunilor unde sunt duse oile, până la modul de preparare şi păstrare.
”Brânza de Sibiu este unică datorită gustului deosebit pe care îl dau în primul rând compoziţia floristică a păşunilor şi microclimatul. Vorbim despre zona de munte, aer, modul de maturare al brânzei, apa pe care o folosim, chiar şi apa pe care o consumă animalul”, explică, pentru adevarul.ro, Marcel Andrei, preşedinte Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din judeţul Sibiu.
Caracteristică este şi consistenţa brânzei de Sibiu, care este moale ca aluatul şi se întinde asemănător untului.
Pentru a obţine cea mai bună brânză, condiţiile de igienă sunt esenţiale. Apoi, contează foarte mult şi modul de prelucrare, timpul de preparare pentru o brânză de calitate fiind de aproximativ 5-6 ore.
Cum eticheta de “brânză de Sibiu” vinde produsul foarte bine, pe piaţă au apărut foarte multe produse contrafăcute, ajungându-se să se pună eticheta de “telemea de Sibiu” până şi pe importuri din Bulgaria. Cum ştiţi că aţi ales un produs autentic? “În afară de a fi gustată brânza, mai trebuie luată o fărâmitură între degete şi, în momentul în care ea se întinde precum untul, înseamnă că este brânză de calitate”, mai spune Marcel Andrei. Sursa info: feellikecooking.ro foto: arhivă (Piața Cibin)

Primește titlurile instant

Citește și
1 Comentariu
  1. Mimi spune

    Pe cine intereseaza de banzai de Sibiu false? Renumita br de Sibiu ….. Ha ha ha …. Nici nu se poate trai fara Asa ceva

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...