streza

strezaComisia de etică instituită la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu pentru a analiza dacă se impun sau nu sancțiuni împotriva profesorilor care au coordonat cărți scrise de deținuți în pușcărie, a luat o decizie. Aceasta va fi anunțată luni și ar putea să aducă prejudicii și Mitropolitului Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza.

”In aceasta dimineata a avut loc sedinta Comisiei de Etica a ULBS, in cadrul careia a fost prezent conf. univ. Doru Poiana. Hotararea Comisiei va fi redactata si prezentata in integralitate catre mass media, in cursul zilei de luni, 01 februarie”, a anunțat Teodor Boantă, purtător de cuvânt la ULB Sibiu.
Doru Poiană, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, actualmente profesor la Facultatea de Drept, a fost audiat vineri de către membrii Comisiei de Etică a ULBS.
Din cei cinci profesori universitari chemați să fie audiați, trei s-au prezentat la comisie, iar ceilalți doi — Mitropolitul Ardealului și prodecanul Facultății de Inginerie — au preferat să transmită în scris punctele lor de vedere.
Comisia de Etică a ULBS nu deține cele cinci lucrări științifice ale deținuților, printre care și cartea lui George Becali, “Iubirea milostivă și mântuitoare”, lucrare pe care Mitropolitul Ardealului neagă că ar fi coordonat-o științific.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu