„Pericolul islamizării”

204

Cu o figură de om supărat pe toată lumea, amicul P. mă întreabă deunăzi, pe stradă: „Ce părere ai de pericolul islamizării Europei?” Bănuind încotro bate, îi răspund prompt și hotărât: „Nu mi se pare că există un pericol real al islamizării. N-a reușit Imperiul Otoman, cât a fost de mare și puternic, într-o jumătate de mileniu. N-o vor face nici amărâții de refugiați musulmani de astăzi”. Amicul meu stă câteva clipe, se uită insistent în ochii mei și-mi spune apăsat, pe un ton ușor ridicat și nazal: „Habar n-ai ce vorbești. Oamenii ăștia vor fi în stare. Statisticile spun că unul din zece refugiați are gânduri necurate față de Europa și europeni. La numărul la care au ajuns, se vor strânge destui care să ne dea bătăi de cap, mai ales dacă se vor și înmulți”. Nu-mi spune însă nimic de unde are statisticile, dar bănuiesc. Sunt destule media generaliste și destui băgători în sperieți ai oamenilor, care susțin „pericolul islamizării”. Continuu discuția cu un atac prin învăluire: „Dar ce părere ai despre războiul din Siria, din Irak și din țările din nordul Africii, de unde vin valurile de refugiați, după ce a avut grijă cineva să le inoculeze microbul revoluției democratice?” Nu-l las să se dezmeticească și-i spun pe nerăsuflate: „Nu ți se pare că acel cineva parcă ar fi dat cu piciorul într-un mușuroi și apoi ne-am umplut toți de furnici?” Bunul meu amic mi-a părut destul de indispus de întrebările mele și mi-a dat de înțeles că nu mai avea timp de stat de vorbă (!) cu mine. În câteva minute ne-am despărțit, la fel cum ne știm de mult: buni amici…

În opinia mea, refugiații afro-asiatici au declanșat cea mai gravă criză, după al doilea război mondial, cu posibile efecte dezastruoase pentru pacea socială în Europa. Susținerea teatrelor de război în zone subdezvoltate, dar bogate în resurse naturale, de către marile puteri europene – chiar cu prețul instalării la putere a unor dictatori – se întoarce acum împotriva acestora. Culmea este că, de data asta, pericolul major nu este armat, ci prin valurile de mulțimi disperate ce-și părăsesc căminele, în fața agresiunilor militare de toate felurile: din partea statelor naționale, a insurgenților împotriva statelor naționale sau a dușmanilor de moarte ai insurgenților și, evident, din partea forțelor euro-americane „salvatoare”.

Vocabularul știrilor de război de altădată nu mai are căutare. Se vorbește apocaliptic, despre iad, prăpăd și dispariția lumii. De-acolo vin refugiații care cer protecție și încheierea conflictelor. E-adevărat, ei vor să ajungă numai în țările puternic dezvoltate. Mi se pare normal, propaganda care i-a pus pe drumuri le-a vorbit, probabil, despre cât de primitoare sunt acele țări. Numai că, după aventuri mortale pe Mediterana și în Marea Egee, după trecerea la pas prin gardurile de sârmă ghimpată, din vestul balcanic, au ajuns între oameni care n-au de ce să se bucure când îi văd. Și de-aici încolo, alte suferințe, alte nenorociri. Unii s-au transformat chiar în agresori (de foame de mâncare și sex) și au trezit vigilența extremiștilor xenofobi europeni. Ce va ieși din acest amalgam de conflicte născute din diferențele de cultură laică și religioasă, după invazia musulmană afro-asiatică? Din perspectivă istorică, am zice că Europa este asediată nu de armate păgâne venite din pustiurile asiatice, ci de oameni flămânzi și disperați, ca-n Evul Mediu. Un fel de răspuns, după un mileniu, la cruciada săracilor împotriva cuceritorilor păgâni ai locurilor sfinte. Doamne, ferește ca invadatorii de astăzi să se transforme în teroriști!

Europa, până acum, nu pare a fi în stare să facă față asaltului refugiaților, dar nici să pună capăt războaielor regionale, din zonele musulmane. Grave sunt și diferențele de vederi între occident și marea putere militară de la est, Rusia. Interesele Rusiei par, deocamdată, altele (evident, strict ale ei!) decât oprirea exodului musulman. Iar, ca modalități de rezolvare, occidentul balansează între pilda bunului samaritean (descurajată de curentele naționaliste ale UE) și pilda bunului nazist (încurajată de aceleași curente ideologice). Din această dilemă, ce se hrănește cu șansele păcii, nu vom ieși curând. Lipsa de solidaritate a Europei de toate confesiunile ne inspiră acest pesimism de rău augur, pentru zilele ce vor veni. Din experiențele generațiilor trecute, s-ar spune că Dumnezeu le-a luat mințile înțelepților… Până una alta, trăim, precum amicul P., cu „pericolul islamizării” în sân. Probabil, pentru mulți e mai simplu să-ți imaginezi așa ceva, de frica pierderii comodităților mult dorite. Oricum, e mai de înțeles decât intențiile vagi și strategiile imaginare de pace ale conducătorilor de astăzi. N-ar fi prima dată când viețile oamenilor de rând pot fi secerate de conflictele reale știute doar de conducători. Dacă este propagandă, „pericolul islamizării” poate duce la  compromiterea „bunului samaritean” european. Dar și dacă n-ar fi propagandă, el tot poate pregăti o nouă și grea încercare pentru civilizația creștină.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.