Asta ne mai lipsea. Autostrada Sibiu – Orăștie a mai crăpat pe încă 300 de metri!

autostrada sbAutostrada închisă între Săliște (Sibiu) și Cunța (Alba) se degradează și fără ca mașinile să circule pe aceasta. Fisurile care au apărut în trecut și erau pe o lungime de 200 de metri, au ajuns acum să se întindă pe o distanță de peste 500 de metri.

Porțiunea fisurată din lotul 3 al autostrăzii Sibiu Orăștie, cu o lungime de 200 de metri, s-a extins cu încă 300 de metri.
Cauza extinderii fisurilor, prima dată depistate la începutul anului trecut, ar fi nerespectarea întocmai a proiectului tehnic, a spus marți șeful Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Cătălin Homor, într-o conferință de presă.
„Acea fisură, crăpătură, s-a extins pe 300 de metri. S-au produs niște fenomene de tasare (…) în zona respectivă unde au apărut crăpăturile, există o secțiune de corp a autostrăzii, o stratificație puțin atipică față de restul autostrăzilor. Lucrările nu au fost respectate întocmai. Există un strat de piatră spartă ce nu a fost executat conform proiectului. Acest strat se regăsește doar pe acești circa 600 de metri. Noi ne așteptăm să nu se mai extindă și să rămână izolată pe acea secțiune. Dacă se constată și alte deficiențe, se va interveni. Până pe 1 martie vrem să lansăm licitația pentru reparații”, a spus Homor, anunta digi24.ro.
Lungirea fisurii existente complică sarcina CNADNR. După cum a relatat presa la finele anului trecut, defectele apărute au impus îndepărtarea integrală a structurii rutiere a autostrăzii. Acum același lucru trebuie făcut și la porțiunea ce a crăpat ulterior.
Totuși, CNADNR promite repararea autostrăzii până la finele lunii septembrie. Mai întâi, în această lună, va fi definitivată o expertiză care va privi întregul lot de autostradă, lung de 22 de kilometri. Concomitent CNADNR va licita și lucrările de reparație. Speranța șefilor CNADNR este că lucrările se vor termina până la finele lunii septembrie. Termenul este generos. Doar câteva luni pentru refacerea integrală a câtorva sute de metri de autostradă, la care se vor adăuga lucrări de consolidare a terenului. Acestea pot fi foarte complexe, presupunând, spre exemplu, amplasarea a sute de coloane de consolidare a terenului, îngropate zeci de metri. Execuția lucrărilor de drenare a apelor și refacerea straturilor rutiere, combinat cu procedurile de licitație ar putea împinge spre 2017 redeschiderea traficului pe lotul 3 Sibiu Orăștie.
Cine va plăti însă aceste lucrări? Cătălin Homor spune că CNADNR vrea să execute cele două scrisori de garanție primite de companie de la constructor, în valoare de 90 de milioane lei. „Se lucrează la determinarea pagubelor și prejudiciilor produse astfel încât în momentul în care executăm acele scrisori de garanție să avem o justificare solidă”, afirmă acesta.
Banii ar putea însă să nu ajungă. Chiar dacă se vor dovedi suficienți, se ridică o altă întrebare: dacă în perioada de garanție vor apărea defecte și în alte părți ale autostrăzii din ce bani vor fi remediate acestea?
Nedefinitivarea lucrărilor de reparație în 2016 riscă să ducă la retragerea finanțării încasate de România pentru construirea autostrăzii. Până la finele anului, România trebuie să facă dovada că a încheiat cu succes proiectul. Menținerea închisă a autostrăzii ar determina Comisia Europeană să ne ceară înapoi banii pe care ni i-a dat pentru proiect. Sursa: digi24.ro

Asta ne mai lipsea. Autostrada Sibiu – Orăștie a mai crăpat pe încă 300 de metri!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică