Sibieni cercetați într-un dosar cu un prejudiciu de peste UN MILION de EURO. Au făcut evaziune fiscală!

Mai multe persoane domiciliate în județele Sibiu, Alba și Ilfov sunt acuzate de polițiștii de la investigarea criminalității economice din Alba de evaziune fiscală și spălare de bani. În total 14 persoane sunt cercetate în acest dosar.

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Alba au finalizat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a reprezentanților unei societăți comerciale, bănuiţi că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu aproximativ 4.630.000 lei, prin evaziune fiscală şi spălare de bani, anunta ziarulunirea.ro.
La finalul lunii ianuarie 2016, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au finalizat cercetările faţă de 14 persoane, din judeţele Alba, Sibiu şi Ilfov, bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2009 – 2012, cele 14 persoane, în calitate de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, au creat un mecanism financiar, prin care erau înregistrate cheltuieli fictive în contabilitatea unui agent economic din judeţul Alba, în baza unor documente contabile, emise de societăţi comerciale din Bucureşti şi Ilfov.
Totodată, poliţiştii au stabilit că societăţile comerciale din Ilfov şi Bucureşti erau fie societăţi comerciale de tip fantomă, fie societăţi comerciale care nu desfășurau activităţi economice în sine şi aveau doar rolul de a furniza documente contabile, agentului economic din judeţul Alba.
Mai mult, pentru a da aparenţă de legalitate operaţiunilor economice înregistrate în contabilitate, erau efectuate plăţi prin intermediul sistemului bancar, sumele de bani fiind retrase ulterior din conturile societăţilor cu comportament de tip „fantomă”, restituite plătitorului şi reintroduse în circuitul economic sub forma unor creditări ale societăţii comerciale din judeţul Alba.evaziune
Prejudiciul provocat astfel, bugetului de stat, este de 4.632.666 lei, reprezentând TVA solicitat în mod ilegal şi rambursat societăţii comerciale din judeţul Alba, în baza unor cheltuieli fictive înregistrate, precum şi impozit pe profit, diminuat ilegal.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au finalizat cercetările în cauză şi au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, cu propunere de trimitere în judecată a celor 14 persoane. Sursa info: Ziarul Unirea

Sibieni cercetați într-un dosar cu un prejudiciu de peste UN MILION de EURO. Au făcut evaziune fiscală!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică