Sibieni în cursa pentru cei mai buni asistenți sociali din România. Îi poți susține cu votul tău!

0 307

asistenti socialiGala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială 2016 urmăreşte punerea în valoare a profesiei de asistent social şi premierea progreselor realizate în cele două decenii de la reconstruirea sistemului de asistență socială.

Aflată la a III-a ediție, Gala Excelenței va avea loc luni, 14 martie 2016, la Ateneul Român din București. Pilon de baza al sistemului naţional de asistenţă socială, judeţul Sibiu participă și anul acesta la eveniment cu 16 nominalizări – asistenţi sociali, reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ai autorităţilor locale, jurnalişti implicaţi în campanii sociale.
Votul vostru este foarte important pentru intrarea lor în finală – faza de jurizare a activității – şi este singurul mod de a recompensa , la nivel naţional, performanța lor.
Astfel, în perioada 15 februarie (ora 10) – 22 februarie (ora 00), eforturile și implicarea celor nominalizaţi pot fi apreciate printr-un simplu vot online pe site-ul dedicat Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială (gala.cnasr.ro, secțiunea ”Vot 2016”). Pentru ușurința votării publicăm mai jos lista persoanelor și premiile pentru care au fost nominalizate.

Nr. Crt Nominalizare/ premiul Nume/Prenume
1 PREMIUL ASISTENTUL SOCIAL DIN DOMENIUL PROTECȚIEI COPILULUI Brâncuşi Claudia
2 PREMIUL ASISTENTUL SOCIAL DIN DOMENIUL PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI Claudia Nechita
3 PREMIUL ASISTENTUL SOCIAL DIN DOMENIUL INCLUZIUNII PERSOANELOR FĂRĂ ADĂPOST Surdu Cristina
4 PREMIUL ASISTENTUL SOCIAL DIN DOMENIUL PERSOANELOR VARSTNICE ȘI ÎNGRIJIRI LA DOMICILIU Pârjol Maria Adina
5 PREMIUL ASISTENTUL SOCIAL DIN DOMENIUL PERSOANELOR VARSTNICE ȘI ÎNGRIJIRI LA DOMICILIU Jaglea Cosmina
6 PREMIUL ASISTENTUL SOCIAL DIN DOMENIUL ASISTENTEI SOCIALE COMUNITARE Răduleț Gabriela
7 PREMIUL INSTITUȚIA ANULUI Spitalul De Psihiatrie

Dr. “Gheorghe Preda” Sibiu

8 INSTITUȚIA ANULUI Asociatia Crucea Rosie
9 PREMIUL JURNALISTUL ANULUI Vestemean  Odeta
10 PREMIUL ASISTENTUL SOCIAL AL ANULUI Codău Codruta Eugenia
11 PREMIUL ASISTENTUL SOCIAL DIN DOMENIUL ASISTENTEI SOCIALE COMUNITARE Vandor Maria Olivia
12 PREMIUL INSTITUȚIA ANULUI Asociația Caritas Mitropolitan Greco Catolic Blaj
13 PREMIUL INSTITUȚIA ANULUI DGASPC Sibiu
14 PREMIUL PT. ÎNTREAGA CARIERĂ ÎN PROMOVAREA ASISTENȚEI SOCIALE Toader Viorica
15 PREMIUL INSTITUȚIA ANULUI Asociatia React Sibiu
16 PREMIUL PT. ÎNTREAGA CARIERĂ ÎN PROMOVAREA ASISTENȚEI   SOCIALE Batâr Dumitru

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...