fbpx

Oana Moraru explică, la Sibiu, cum pot să schimbe părinții școala românească

0 978

Oana Moraru, consultant educațional în domeniul învățământului privat preuniversitar, va fi prezentă la Sibiu între 24 și 28 februarie, pentru a participa la două evenimente legate de educația copiilor. 

image

Primul dintre ele, „Grădinița care-mi trebuie”, începe în 24 februarie și va fi un atelier de evaluare a preșcolarului, în cadrul căruia o echipă de educatori profesioniști va desfășura 4 sesiuni de lucru cu un grup de 20 de preșcolari. Aceștia vor fi antrenați, provocați și stimulați cu o serie de jocuri și activități menite să dezvăluie personalitatea și nevoile fiecăruia, modul de operare mental și emoțional, receptivitatea și angajarea fiecărui copil față de provocări academice, artistice, sportive etc. Evenimentul de pe Facebook este aici.
„Atelierul a fost creat în urma nevoii de feed-back coerent despre relația propriului copil cu învățarea – ca act natural, dar și didactic, social, propus de grădinițe și școli. În întâlnirile individuale cu familiile, care au loc în urma atelierelor, am simțit că îi putem ajuta enorm cu observații descriptive, fără judecăți de valoare, despre modul în care copilul interacționează cu restul lumii, se conectează la ea, comunică – despre ce îl motivează și interesează – în principiu, despre ce l-ar ajuta pe viitor să crească frumos și în armonie cu propriile nevoi”, spune Oana Moraru.
Perspectiva educațională promovată de Oana Moraru este diferită față de cea cu care au fost obișnuiți până acum părinții, la fel este și modul în care profesorii și educatorii se raportează la copii. „Pornim de la premisa că fiecare copil e unic, are nevoie să fie recunoscut și apreciat și, mai ales, are nevoie să fie sprijinit într-un mod personalizat pe viitorul traseu academic. Mulți dintre copiii noștri eșuează sau se demotivează pentru că input-ul didactic al educatoarelor sau al învățătoarelor este același, la unison, pentru toată clasa. Când părinții primesc și această perspectivă personalizată, cred că sunt sprijiniți să mențină ei înșiși un echilibru între stilul mecanic, planificat sincron și depersonalizat al școlii românești și nevoile individuale ale copilului lor”.
Seminarul-atelier „Copilul meu e (pre)școlar. Ce rol am eu în educația lui” se adresează părinților interesați de alternativele la sistemul clasic de educație. Într-o dezbatere de 3 ore, Oana Moraru va răspunde la intrebări de genul „Cum să interveniți în educația copilului atunci când ceva nu funcționează?”, „Cum să vă protejați și să contracarați efectele negative ale sistemului educațional actual?” sau „Cum să vă sprijiniți și stimulați copilul pe drumul său educațional, cum să îi descoperiți calitățile și cum să le puneți în valoare?”. Evenimentul de pe Facebook este detaliat aici.

Cine este Oana Moraru
Oana Moraru este învățătoare și profesor de Limba romănă și engleză, absolventă a Liceului Pedagogic București și a Facultății de Litere, Universitatea București. Are o experiență de 20 de ani în învățământul privat și a sprijinit zeci de școli și grădinițe în procesul de autorizare și acreditare, încă din anul 2000. A format și consiliat echipe de profesori și educatori, a alcătuit oferte educaționale, programe alternative și sisteme de monitorizare a progresului școlar.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.