Ora de Sibiu
Știri in direct

Săptămână de foc pentru CSU. Luni joacă la Mureș, duminică acasă cu U Cluj!

162

csu sibiuCSU Sibiu dispută astăzi (luni) cel de al II-lea meci din prima grupă valorică a campionatului național de baschet masculin. Sibienii joacă în deplasare cu BC Mureș Tg. Mureș, iar meciul e în direct pe Digi Sport. Duminică de la 19.45 jucăm acasă cu Clujul!

Will Paul crede că meciul de luni de la Tg. Mureș este unul de ”care pe care” și că Sibiul cu puțină concentrare poare să se impună. ”Am avut meciuri grele cu Târgu Mureș în acest sezon, în unele dintre ele am fost aproape de un rezultat bun,  în altele nu. Suntem dornici să facem un meci bun, să jucăm bine și reflectăm asupra ceea ce ar trebui să facem pentru a câștiga. În meciul cu Oradea am fost aproape, pe final, puteam să câștigăm. Suntem cu toții cu moralul bun, trebuie să uităm ce a fost și să ne concentrăm acum pe ce trebuie să facem pentru a învinge”, a declarat Will Paul.
Antrenorul Dan Fleșeriu speră ca după patru înfrângeri în acest sezon (două în Cupă, două în campionat), CSU să spargă totuși gheața și să învingă pe BCM. ”Mureșul este o echipă cu care nu am reușit să câștigăm. Am pierdut patru meciuri dintre care două în Cupa României și două în Campionat, dar de fiecare dată am fost tot mai aproape. Este o echipă foarte grea pentru noi, are jucători de mare calitate și cred că este una dintre echipele cu șanse la câștigarea campionatului. Mergem acolo după o partidă în care noi ne-am demonstrat forța, împingând meciul cu Oradea în prelungiri în sper că vom face, din nou, un meci bun. Vom vedea dacă și rezultatul va fi, de data aceasta, favorabil. Toată lumea din echipă este aptă și dornică să spargă gheața și cu Târgu Mureș”, a declarat Dan Fleșeriu, antrenorul CSU Sibiu.
Meciul de la Mureș este televizat pe Digi Sport. În etapa următoare, CSU Atlassib Sibiu primește vizita celor de la  U-BT Cluj Napoca, duminică 6 martie 2016, de la orele 19:45, la Sala Transilvania. Biletele pentru partida de pe teren propriu se vor pune în vânzare la sediul CSU Sibiu, str. Rennes nr.2, începând de marți 1 martie 2016 și pot fi procurate între orele 9:00- 15:00.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...