fbpx

FOTO – Iohannis s-a dus în vizită la Biserica Sfântului Mormânt. A fost întâmpinat de niște sibieni!

2 632

iohannis la ierusalimPreședintele României alături de soția sa Carmen, efectuează o vizită în Israel și Palestina. Iohannis a fost întâmpinat la Biserica Sfântului Mormânt de un grup de pelerini veniți de la Sibiu.

Theophilos al III-lea a afirmat, în debutul întâlnirii, că președintele Iohannis este „făcător de pace” și a amintit că în 2014 fostul șef al statului român Traian Băsescu a vizitat Patriarhia ortodoxă-greacă a Ierusalimului.
Klaus Iohannis a primit din partea patriarhului grec-ortodox al Ierusalimului o decorație, iar soția sa un medalion în formă de cruce și un lănțișor. Președintele Iohannis i-a dăruit lui Theophilos al III-lea o emisiune filatelică.
După discuțiile la Patriarhia ortodoxă-greacă a Ierusalimului, șeful statului și soția sa au mers la Biserica Sfântului Mormânt, unde au fost întâmpinați de un grup de români din Maramureș și Sibiu, aflați în pelerinaj, care purtau eșarfe galbene cu steagul României și un drapel mare al țării noastre.
Cuplul prezidențial a îngenuncheat la „Piatra Ungerii”, iar apoi a intrat în Mormântul Sfânt, Capela Sfintei Cruci, Altarul Golgota și Altarul Împărătesei Elena.
Șeful statului, împreună cu delegația care îl însoțea, a făcut fotografii în fața Sfântului Mormânt, a Bisericii Sfântului Mormânt, dar și cu grupul de români care l-a așteptat la venire.
Președintele Iohannis și-a început duminică vizita de stat în Israel și Palestina. El s-a întâlnit luni cu omologul său israelian, Reuven Rivlin, și cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu.
La sfârșitul zilei, președintele Iohannis și soția sa participă la dineul de stat oferit de omologul său israelian și soția acestuia.iohannis 3
Marți, președintele Iohannis va vizita Memorialul Martirilor și Eroilor Holocaustului „Yad Vashem” și se va întâlni cu liderul opoziției parlamentare, președintele Partidului Muncii, Isaak Herzog, și cu președintele Knessetului (Adunarea Legislativă), Yuli Edelstein. El va vizita, împreună cu soția sa, Așezământul Bisericii Ortodoxe Române. Miercuri, șeful statului va merge la Zidul Plângerii și se va întâlni, la Ierusalim, cu comunitatea israeliană de origine română. Joi, Iohannis va merge în Palestina, unde se va întâlni cu președintele Mahmoud Abbas. iohannis 2Șeful statului va participa și la un dejun oferit de președintele Palestinei. Vizita de stat în Israel și Palestina a președintelui Iohannis se va încheia vineri. Sursa: agerpres.ro

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
2 Comentarii
  1. 0 martie scrie

    Gogule, in rampa, pe sotia ta, asa sa o tii imbracata, cu burka!
    La ce idei ai, te faci singur de ras!!!
    E sotie de presedinte de stat, femeie independenta cu o cariera bine stabilita, frumoasa inca, un model ptr. tinerele noastre si nu o habotnica…din rampa.
    Apropo, din sarbatorirea zilei de 8 martie, tu ce intelegi!

  2. gogu din rampa scrie

    Marea doamna intra intr-un locas de cult,adica in biserica,aproape pe jumatate dezbracata,fara batic in cap,fara o tinuta decenta acestor ceremonii.Rusine marea doamna!!!!Ne face-ti tara de ras si se mai acopera cu Drapelul Romaniei picioarele.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.