fbpx

Mercedes are în vizor deschiderea primei fabrici de automobile din România. Zona Sibiului este cea vizată!

925

mercedesGrupul Daimler, cel care deține cu succes marca Mercedes la nivel mondial, își întoarce fața către România. Șeful acestuia, Dieter Zetsche, spune că România este cel mai probabil cea mai bună soluție pentru construirea unei fabrici în România, iar zona vizată este în apropiere de Sibiu.

Grupul Daimler, unul dintre cei mai mari constructori auto din lume, cu afaceri anuale de aproape 130 de miliarde de euro, are în plan să devină numărul unu în segmentul premium până în 2020, motiv pentru care Mercedes-Benz trebuie să depăşească vânzările BMW, lider pe segment anul trecut, anunta zf.ro.
„Decizia privind o nouă uzină este un proces foarte raţional în care comparăm toate aspectele legate de nivelul educaţional, disponibilitatea forţei de muncă, logistică, infrastructură, cât de uşor este să faci afaceri în acea ţară, distanţa faţă de furnizori şi clienţi. România poate fi o soluţie. În România avem o experienţă pozitivă datorită fabricii de cutii de viteze, care este una foarte bună. Şi reprezintă un avantaj pentru România  faptul că avem acolo o uzină pentru cutii de viteze“, a spus Dieter Zetsche, preşedintele consiliului de administraţie al Daimler AG.
Cea mai nouă uzină construită de Mercedes-Benz  pe continent este în Ungaria, uzină care a ajutat ţara vecină să depăşească puternic România în ceea ce priveşte producţia totală de autoturisme.
În România, grupul Daimler a demarat în 2013 un plan de investiţii de 300 milioane euro în uzina sa de cutii de viteze de la Sebeş, unde în primăvara acestui an va începe să producă pe lângă cutiile de viteze actuale şi noua 9G Tronic, produsă deja în Germania, dar pentru care există cerere tot mai mare pe măsură ce aproape toate noile modele pot fi echipate cu aceasta.
„Pentru un număr de ani am putut creşte rapid în lume, şi am beneficiat de aceste momente. Noi deja producem dincolo de capacitatea tehnică pe care o avem instalată prin schimburi suplimentare, iar la un moment dat vom ajunge într-un punct în care vom avea nevoie din nou de capacitate suplimentară de producţie. Acum extindem în Brazilia, Africa de Sud şi alte ţări, în China spre exemplu. Dar va veni momentul în care vom avea nevoie de o nouă uzină şi la nivel european. Este puţin probabil să adăugăm capacitate suplimentară de producţie în Germania deoarece nu de acolo vine creşterea“, a spus Zetsche. Sursa: zf.ro

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

1 Comentariu
  1. Anonymus scrie

    sa vina si sa faca o fabrica aici in zona Sibiului ca vor avea numai de castigat. au oameni destul de multi vorbitori de germana si multe firme care produc componente pentru ei, au acces rapid la Autostrada si in maxim 1 an cred ca se va ajunge sa poti merge de la Sibiu la Arad pe autostrada direct ceea ce reprezinta un foarte mare avantaj plus mana de lucru specializata din aceasta zona a Sibiului. asa ca asteptam sa faca un pas in acest sens…

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.