Ora de Sibiu
Știri in direct

Sute de chitări se vor auzi din nou la Sibiu. Evenimentul toamnei ce nu trebuie ratat!

350

guitar meeting

Peste 400 de chitariști din toată țara vor cânta împreună la Sibiu, iîn cel mai mare concert colectiv de chitară din România.

În toamna acestui an, chitările vor răsuna din nou în Piața Mică din Sibiu, de această dată mai puternic și pentru mai mult timp. Recordul stabilit anul trecut – când 215 oameni au cântat împreună hituri care au făcut istorie – va fi cu siguranță depășit. Cu 7 luni înainte de eveniment, peste 150 de chitariști din toata țara s-au înscris deja la Sibiu Guitar Meeting, evenimentul de final al proiectului Pune mana pe Chitară – dezvoltat de Asociația Culturala PLAY. Înscrierile vor continua, la nivel național, până la finalul verii.

Piesele selectate pentru Sibiu Guitar Meeting 2016
In urma unui sondaj național, la care au participat peste 800 de persoane interesate de proiectul Pune mâna pe Chitară, am selectat 7 piese care să completeze – alături de alte 4 piese populare din repertoriul de anul trecut – programul Sibiu Guitar Meeting 2016.
Sibiu Guitar Meeting este finalul unui proiect mai amplu intitulat Pune Mâna pe Chitară, inițiat și derulat de Asociația Culturală Play. Scopul acestui proiect este de a oferi o alternativă în educație copiilor, educația prin muzică și de a crea o comunitate în jurul acestei idei. „Muzica trebuie să fie accesibilă tuturor, indiferent de vârstă, educație, situație financiară sau socială. Copiii sunt stimulați activ în a face muzică, mult peste ceea ce înseamnă a asculta muzică. Ei învață, astfel, să se exprime, să comunice într-o manieră diferită de cea tradițională, prin arta sunetelor. Câștigul lor imediat este un hobby, care în timp poate deveni o profesie”, spune Anamaria Brumar din partea Asociației Play.

Proiectul „Pune mâna pe chitară” include activități precum:
Dezvoltarea și distribuirea Kitului Educațional „Pune mâna pe chitară” – material didactic adaptat și oferit gratuit, sub forma unui tutorial, cu adresabilitate generală, pentru o plajă largă de vârste și niveluri.
Cercurile „Pune mâna pe chitară” – copiii din Sibiu vor învăța piesele pentru Sibiu Guitar Meeting și vor aprofunda instrumentul pe baza materialelor didactice concepute prin acest proiect, în cadrul a 5 Cercuri Comunitare “Pune mâna pe chitară”.
Taberele Sibiu Guitar Summer Camp – programe de studiu intensiv, de educație muzicală, socială și nonformală desfășurate pe perioada vacanței de vară. Vor fi organizate 3 tabere/școli de vară de studiu al chitarei, pentru copii și tineri.

În următoarea săptămână vor fi lansate pe canalul Youtube/punemanapechitara, tutorialele celor 10 piese. Una dintre surprizele pregătite de organizatori va fi aceea că o parte dintre piesele din program vor fi interpretate, chiar de către soliștii trupelor care le-au lansat! De la mic la mare, toți chitariștii prezenți în piață vor cânta la unison cu vedete consacrate, care au confirmat deja participarea.

Sibiu Guitar Meeting – evenimentul de final al proiectului PMC – se transformă astfel într-un adevărat festival al chitariștilor din România. În cele două zile alocate evenimentului, vor avea loc workshop-uri, masterclass-uri de chitară, expoziții, mini-concerte, vizionări de filme despre mari chitariști ai lumii, activități dedicate deopotrivă amatorilor, pasionaților și profesioniștilor.

Toate aceste evenimente fac parte din campania identitară Sibiu Guitar – Friendly City, inițiată de Asociația Culturală Play, în anul 2015, pentru de acreditarea Sibiului ca oraș deschis promovării chitarei și a stilurilor de muzică specifice acestui instrument în rândul tinerei generații. În cadrul campaniei au loc concerte, concursuri de chitară clasică și chitară electrică, recitaluri, evenimente, workshop-uri, expoziții, grupate în Festivalul de Chitară „De la Baroc la Rock”, Programul cultural-social de educație non-formală „Pune mâna pe chitară” și Spectacolele “Povestea Chitarei”.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...