Ora de Sibiu
Știri in direct

Cine este Marius Grecu, candidatul cu șansele cele mai mari la primăria Şelimbar

780

marius grecu

Marius Grecu, 37 de ani, este cel care şi-a anunţat candidatura pentru Primăria Şelimbăr. Spune el că este cel mai potrivit pentru a ocupa acst post datorită experienţei pe care a acumulat-o în ultimii opt ani cât a fost viceprimarul celei mai bogate comune din România. Înainte de a fi viceprimar a lucrat tot în Primăria Şelimbăr ca şi inspector de specialitate, iar înainte de asta a fost referent în cadrul instituţiei.

La Primăria Şelimbăr s-a angajat după ce a terminat Facultatea de Inspecție și legislație fito-sanitară și zooveterinară din cadrul Universităţii Bioterra Bucureşti. În 2007 a început la ULBS un master în Managementul integrării europene și administrației publice.

Marius Grecu spune despre el că are calităţi de leadership, capacitate de motivare a oamenilor, capacitatea de coordonare a echipelor de lucru, capacitate organizatorică. S-ar descurca cu delegaţiile străine din Franţa, Italia sau Anglia pentru că le cunoaşte limba, şi are permis de conducere.

Grecu este candidatul independent cu cele mai mari şanse la Primăria Şelimbăr şi pentru că este sigur că va câştiga alegerile, are deja şi câteva propuneri pentru şelimbăreni. Vrea să implementeze un sistem de plată online a taxelor şi impozitelor, să înfiinţeze un after school în parteneriat cu Biserica Ortodoxă şi vrea program prelungit la grădiniţa din Veştem.

Pe termen lung lung își propune proiecte legate de noul PUG al comunei, realizarea Cadastrului general al comunei, continuarea lucrărilor de infrastructură stradală a rețelelor de apă și canalizare și finalizarea unui parteneriat cu Animal Life în scopul găsirii unei soluții ”umane” pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân.

 

Primește titlurile instant

Citește și
2 Comentarii
  1. informatie spune

    Potrivit unui comunicat al DNA de joi, procurorii anticorupție din cadrul – Serviciului teritorial Alba Iulia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 25.11.2015, a inculpaților:

    „GRECU MARIUS, viceprimar al comunei Șelimbăr, județul Sibiu, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
    – constituire a unui grup infracțional organizat,
    – abuz în serviciu,
    – luare de mită,

  2. Daniel spune

    Indiferent ce spun gurile rele Marius Grecu este cel mai bun candidat pentru Selimbar, Bungard, Mohu si Vestem. Cei care arunca cu noroi in el sunt invidiosi. Selimberul cu Marius Grecu primar va arata altfel, o sa simtitim cu totii inca din primul an de mandat. Noi impreuna cu familiile noastre din toate cele 4 localitati votam Marius Grecu Primar.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...