fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

Sibienii, interesați de noi oportunități de carieră la Târgul de Cariere din oraș

313

targ de cariere sibiuLimbile străine, IT-ul, sectorul retail și vânzările au adus cele mai multe joburi la Târgul de Cariere de la Sibiu. Peste o mie de posturi în diverse domenii de activitate s-au pus la bătaie în cadrul Târgului de Cariere care a avut loc miercuri și joi la Ibis Hotel.

Companiile participante afirmă că în mare măsură au găsit candidați bine pregătiți și dornici să facă următorul pas în carieră. Candidații selectați vor fi chemați în perioada următoare la interviu, anunță angajatorii. Printre companiile care au făcut recrutări se numără Accenture, Arvato Bertelsmann, Lidl, BearingPoint, Office Depot, Star Transmission, Stefanini și Sykes.
„Limbile străine, IT-ul, ingineria, serviciile, vânzările, retailul și sectorul auto&automotive au avut oferte  variate de angajare, dar oportunități au existat și în alte domenii de activitate, precum sectorul administrativ și tehnic”, declară Louisa Olar, directorul Târgului de Cariere.
Candidații care nu au ajuns la Târgul de Cariere pot să-și depună CV-ul online direct la posturile care îi intersează pe http://www.targuldecariere.ro/sibiu/
„Suntem încântați de participarea la Târgul de Cariere de la Sibiu. Spre deosebire de edițiile anterioare, în această ediție la Sibiu am optat și pentru un workshop care a avut ca temă: „Cum să te pregătești pentru un interviu de angajare”. Ne-a bucurat prezența unui public extrem de receptiv și curios. În ce privește candidații care au depus un CV la noi la stand, vom analiza aplicațiile, iar candidații vor intra în procesul nostru de recrutare în funcție de competențele menționate în CV și de job-ul pentru care au optat la stand”, spune Iuliana Stan, Recruitment Manager la CGS România.
În timp ce unele companii doresc să angajeze pentru Sibiu, altele caută personal dispus la relocare în Cluj-Napoca, Timișoara, București sau în străinătate.
„Târgul de Cariere a fost primul eveniment de recrutare românesc la care am participat. Am fost plăcuți impresionați de echipa de organizare și de sprijinul acordat pe durata celor două zile. Aplicațiile primite au fost în special de la electricieni, electroniști, muncitori în construcții, operatori mașini CNC și încă avem peste 50 de locuri de muncă pentru lăcătuși, sudori, ingineri automatizări, mecanici de întreținere, tâmplari, instalatori și alte meserii calificate, dar și necalificate. impegio Personalmanagement va reveni cu siguranță în România pentru recrutare personal – vorbitori de limbă germană pentru cei ce doresc un loc de muncă stabil cu angajare direct în Germania”, precizează Roxana Lazăr, reprezentant impegio Personalmanagement.
Oportunități variate de carieră au adus și angajatori precum Adecco, Auchan, CEPROCS, CGS România, Conectys, DesleeClama, Donuterie, Fujikura Automotive România, Generali, HARTING România SCS, Hotelul Continental Forum din Sibiu, IMC Information Multimedia Communication, impegio, KeepCalling, KFC, Kromberg&Schubert, KUKA Systems, Marquardt Schaltsysteme, MHP, McDonald’s, METRO SYSTEMS România, NTN-SNR Rulmenţi Sibiu, Penny Market, PEPCO, SGP GROUP, Swoboda Hartmann România, TRIGO Group, VIRUTAL7, Visma Services România.

Interes crescut pentru seminarii
Candidații de la Târgul de Cariere de la Sibiu au participat la două seminarii, unul susținut de compania CGS România, pe tema interviului de angajare, iar altul adresat pasionaților și specialiștilor în IT, organizat de Metro Systems, companie care a pregătit o secțiune interactivă de bune practici în JAVA și OOP și de situații concrete pentru participanți. În total au participat la seminarii peste 60 de candidați.
La Târgul de Cariere de la Sibiu au venit și organizații neguvernamentale și instituții. Astfel, candidații au aflat ce oportunități există pentru ei la AIESEC, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sibiu, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
După Sibiu, Târgul de Cariere continuă la Cluj, unde vor avea loc două evenimente: Cluj Global (29-30 martie) și Târgul de Cariere în IT (Cluj-Napoca, 31 martie-1 aprilie), iar ultima ediție din această primăvară va avea loc la Târgu-Mureș (6 aprilie).

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...