spargere masina
FOTO - Arhivă

lira sterlinaUn vâlcean originar din localitatea Costești din județul Vâlcea, a trecut prin clipe grele duminică seară, atunci când mașina pe care o lăsase parcată pe strada Gimnasticii din Sibiu, a fost spartă de hoți. Aceștia i-au furat un telefon și o borsetă cu aproape 6.000 de lire în ea.

Daniel Gheorghe C., din localitatea Costești (Vâlcea) a sunat în data de 27 martie, în jurul orei 23,30, la Poliţia Municipiului Sibiu și a anunțat că din autoturismul său marca VW Passat parcat pe strada Gimnasticii din municipiul Sibiu i-au fost furată o sumă de bani (5.800 lire) şi un telefon mobil marca Allview, lăsate în torpedoul maşinii.
Polițiștii au demarat imediat o anchetă , care după câteva ore a dat roade și s-a reuşit identificarea şi prinderea autorilor furtului. ”Este vorba despre doi minori, unul în vârstă de 16, celălalt de 14 ani, ambii domiciliaţi în municipiul Sibiu. De asemenea, prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi returnat părţii vătămate”, spune Luciana Lazăr (Balteș), purtător de cuvânt la IPJ Sibiu.

Minorul de 16, băgat în arestul IPJ Sibiu
Faţă de minorul de 16 ani s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de 30 martie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Tot pentru infracţiunea de furt calificat este cercetat în stare de libertate şi minorul de 14 ani, iar poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii şi documentării întregii activităţi infracţionale a celor doi. foto: arhiva

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns