A curs cu amenzi de la politia locala in ultimele zile la Sibiu. Cine a fost „premiat”!

0 225

Bilanțul activității de patrulare a agenților Poliției Locale Sibiu în ultimele două săptămâni ale lunii martie s-a încheiat cu 576 de amenzi în valoare de 191.875 lei.

image

Vă prezentăm o scurtă detaliere referitoare la tipul de contravenții constatate:

CONTRAVENȚIILE ÎN DOMENIUL CIRCULAȚIEI ȘI PARCĂRII rămân cele mai numeroase – 465 în total. Dintre acestea:
Un număr de 281 de amenzi au fost aplicate pentru accesul, staționarea sau circulația pe trotuar. Pentru pătrunderea în zonele unde accesul este interzis au fost întocmite 25 de procese verbale, alte 25 de persoane fiind amendate pentru blocarea căilor de acces prin parcarea neregulamentară. Aproape 50 de persoane au fost amendate pentru că au parcat în zona indicatorului “Oprire interzisă”. Douăzeci și unu de contravenienți au fost identificați după ce au parcat pe trecerile de pietoni sau în zona acestora. Șase persoane au fost amendate pentru că au parcat în intersecții, iar doi proprietari de vehicule au parcat în stații de autobuz și de aceea au primit amendă. Trei conducători auto au ales să parcheze pe pistele pentru bicicliști, iar agenții Poliției Locale au constatat contravenția și au aplicat amenda corespunzătoare. Alte 50 de persoane au fost amendate pentru că au parcat în locuri cu folosință exclusivă ( spre ex: în stații de taxi, pe locurile destinate persoanelor cu handicap). O persoană a fost amendată pentru circulația pe drumuri publice cu căruța. Doi pietoni au fost amendați pentru traversarea străzii în mod neregulamentar.

DISCIPLINA ÎN CONSTRUCȚII
În acest domeniu au fost aplicate 13 amenzi pentru executarea sau desființarea unor construcții fără autorizație sau fără a fi respectată documentația avizată. Șapte amenzi au fost aplicate proprietarilor care nu și-au îngrijit imobilul în mod corespunzător.

CONTRAVENȚII ÎN DOMENIUL ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE
În perioada analizată a fost înregistrat din nou un număr mare de amenzi aplicate persoanelor care apelează la milă publică în mod repetat. Un număr de 17 procese verbale au fost încheiate pentru această contravenție, în perioada precedentă fiind aplicate 18 astfel de sancțiuni.

Opt persoane au fost amendate pentru consum de alcool. Câte o persoană a fost amendată pentru următoarele contravenții: adresarea de amenințări și injurii, tulburarea liniștii publice și refuzul de a se legitima.

CONTRAVENȚII ÎN DOMENIUL GOSPODĂRIRII DOMENIULUI PUBLIC
– Amplasarea de afișe publicitare în alte locuri decât pe panourile speciale – 15 amenzi
– Amplasarea de construcții provizorii fără autorizație – o amendă
– Arderea de resturi vegetale și deșeuri menajere – o amendă
– Comerțul neautorizat în zona pietonală a pieței agro-alimentare – 13 amenzi
– Creșterea animalelor mari în oraș – 6 amenzi
– Depozitarea de gunoaie sau moloz pe domeniul public – 3 amenzi
– Diminuarea carosabilului sau trotuarului prin rampe, comerț neautorizat – 7 amenzi
– Comerțul fără a deține documente de autorizare – 9 amenzi
– Păstrare curățeniei la locul de depozitare a gunoaielor – o amendă

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.