Zeci de echipaje înscrise la Raliul Sibiului 2016. O să fie super show!

0 215

RaliulSibiului2016A rămas fix o săptămână până la startul Raliului Sibiului 2016, etapa a doua a Campionatului Național de Raliuri Dunlop și a Campionatului Național Rally 2 Dunlop, dar și prima rundă în Campionatul Național al Bulgariei.

La momentul expirării perioadei de înscrieri, lista competitorilor care vor evolua pe cele 12 probe speciale ale competiției programate în perioada 15-16 aprilie 2016 cuprinde 73 de echipaje.
Este vorba despre 3 forelighter-i, 38 de mașini în CNRD, 12 care vor evolua în CNR2D, dar și 20 (numărul maxim prevăzut de Regulamentul Particular) care vor concura în prima etapă a competiției naționale din țara vecină.Trebuie precizat că numărul echipajelor care vor lua startul în întrecerile interne poate crește în zilele următoare, regulamentul Particular al competiției prevăzând că se mai pot primi și aproba solicitări până miercuri 13 aprilie, ora 20, .concurenții urmând să plătească o taxă de înscriere majorată cu 20%. Lista finală a concurenților urmează să fie făcută publică vineri 15 aprilie, după încheierea verificărilor tehnice și administrative, la ora 15:30 urmând să fie afișată și ordinea de start pentru prima zi de concurs.
Raliul Sibiului 2016 este considerată etapa a doua a Campionatului Național de Raliuri Dunlop și a Campionatului Național Rally 2 Dunlop, este organizată de ACS Aria Pentru Sport în parteneriat cu AMC Racing, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS). În premieră pentru Sibiu, această etapă va da startul Campionatului Național al Bulgariei.
Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, Consiliului Județean Sibiu, Consiliului Județean Alba, Consiliului Județean Vâlcea. Mașina oficială a Raliului Sibiului 2016 este oferită de INTERCAR, dealer autorizat SKODA.
Parteneri strategici: Aria, Ambient, Ceresit, Bel Profile. Parteneri: Bergenbier, Caparol. Sponsori: Magnolia Residence, Ordis, PowerBar, Total NSA.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.