Ora de Sibiu
Știri in direct

Joc mai bun, rezultatul același. Sibiul a pierdut din nou la Cluj, în play-off!

115

csu u clujCSU Sibiu a pierdut și al II-lea meci disputat miercuri seară la Cluj Napoca. Gazdele s-au impus cu 72-67 (21 – 19 12 – 15 18 – 10 21 – 23), la capătul unei partide în care CSU a jucat bine în prima repriză și mai slab în cea de a II-a. Clujenii au 2-0 și urmează acum partidele de la Sibiu, unele pe viață și pe moarte în Sala Transilvania.

E dureros când iei bătaie după ce lași impresia că ai învățat lecția în meciul anterior și nu mai repeți greșelile făcute, dar te îneci când mai sunt câțiva metri până la mal. Așa s-a întâmplat și miercuri seară la Cluj. Sibiul a început cea de a II-a partidă mult mai bine decât prima și a ținut capul la suprafață fără probleme până la pauza mare. Am avut un punct avantaj pe tabelă și fanii din tribună, dar și cei de acasă din fața televizoarelor, au sperat că și în a II-a parte, Hardy&co vor evolua măcar la fel de bine ca și în primele 20 de minute.
Nu a fost însă deloc așa. Apărarea a dat rateuri, dar atacul a fost mai mult cu capul sub apă, inelul clujenilor părând mai degrabă o insulă interzisă decât bula de oxigen pe care sibienii să o ”înghită” regulat pentru a termina cu brio partida. Gazdele au trecut la timonă pe tabelă și s-a intrat în ultimul sfert la fel ca și în urmă cu două zile. Cu Sibiul alergând măcar după egalare și cu Clujul lovind atunci când ne durea mai tare. Și am fost din nou acolo aproape de a îi ajunge din urmă, dar la 68-66 a venit o ratare din spatele liniei de 3 puncte a lui Harrison și CSU s-a scufundat din nou. Și de parcă nu era de ajuns, la 70-67, căpitanul Calotă, ratează două libere și oxigenul de care aveam atâta nevoie, s-a dus în butelia Clujului. Gazdele s-au impus cu 72-67 și conduc cu 2-0 la general.

Luni, toată lumea la sală!
Urmează însă sperăm cu toții, două partide în Sala Transilvania, acolo unde echipa lui Fleșeriu nu are voie să dea greș pentru a trimite confruntarea din sferturi într-un decisiv din nou la Cluj. Pentru asta însă e nevoie ca Sibiul să ia cu asalt sala și să facă o atmosferă care să îi determine pe baschetbaliștii lui Fleșeriu să joace așa cum au făcut-o de multe ori în acest campionat: ca o ECHIPĂ!
Așa că toată lumea la sală, luni 25 aprilie, la 19.45! HAI CSU!

CSU:
Hardy 12, Gillbert 3, Paul 2, Calotă 15, Lalovic 25, Mijajlovic 10

foto: u-bt.ro

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...