INEDIT – Fanii lui CSU Sibiu au transmis un mesaj public pentru firmele sibiene. Ce apel fac către acestea!

0 249

fani csu sibiuSpectatorii care au susținut în această seară echipa de baschet CSU Sibiu, în meciul al treilea din play-off, contra U BT Cluj-Napoca, au ridicat în aer siglele unor companii de top din Sibiu. Suporterii au înțeles să îi cheme astfel alături de ei pe investitorii care pot întoarce serviciul lor comunității în care își desfășoară activitatea.

“Sibiul respiră baschet. Va asteptam alături de noi!” este mesajul pe care fanii CSU Sibiu îl transmit firmelor din Sibiu. Acţiunea a fost iniţiată de Asociaţia Al 6-lea Jucător. “A fost nevoie de acest mesaj, pentru că devine din ce în ce mai evident că nu este suficient ca noi să punem toată pasiunea şi dragostea noastră în susţinerea echipei. Un club de baschet funcţionează cu fonduri din ce în ce mai mari, iar pentru performanţe notabile, este nevoie de un buget pe măsură. CSU Sibiu este clubul cu cel mai mic buget dintre cele şase echipe calificate în play-off-ul Campionatului Naţional al României iar cu un buget mai mare se poate “bate” pentru un loc pe podium sau chiar pentru titlul national, intr-un sport care are a doua audienta nationala, dupa fotbal”, a declarat preşedintele Asociaţiei, Claudiu Hila.
Echipa de baschet a Clubului Sportiv Universitar din Sibiu este cea mai longevivă din ţară şi singura care nu a retrogradat niciodată din prima ligă, din anul 1977, când a reuşit promovarea. Nicio altă echipă de club, de la nicio altă ramură sportivă din Sibiu, nu a mai reuşit acest lucru până acum. CSU Sibiu este clubul cel mai reprezentativ al oraşului, cu performanţele cele mai notabile, iar printre acestea se numără două titluri de campioană naţională, în 1995 şi 1999.
Echipa adună la fiecare meci peste 1.500 de spectatori în Sala Transilvania, iar partidele cu miză, aşa cum a fost şi cea din această seară, se joacă mereu cu casa închisă. Este singurul club sportiv din Sibiu care a reuşit să implementeze un sistem de abonamente, pentru spectatorii care şi-au dorit să aibă locul asigurat la fiecare meci.

Mesaj pentru toate companiile din Sibiu
În urmă cu zece ani, suporterii au înfiinţat Asociaţia Al 6-lea Jucător, pentru promovarea baschetului. Printre realizările Asociaţiei se numără recordul mondial privind Cel mai lung meci de baschet din istorie, 72 de ore non-stop, dar şi acţiunile privind Promovarea baschetului în şcoli şi cea mai longevivă revistă de baschet din România si singura activa in aces moment, CSU Fans Magazin.
Fanii şi-au făcut de fiecare dată cu prisosinţă datoria, însoţind echipa şi în deplasările cele mai dificile. “Inima noastră e galben-albastră” a fost mereu, pentru suporterii CSU, un crez, nu doar un slogan. Este momentul acum să chemăm alături de noi şi investitorii care înţeleg că sufletul unei comunităţi sunt oamenii şi valorile pe care ei le respectă. Noi credem în istoria, dar şi în viitorul acestei echipe. Credem şi în echipele de juniori ale clubului şi în faptul că baschetul este unul dintre cele mai frumoase modalităţi de educaţie sportivă şi non-formală pe care o pot primi copiii noştri”, spun reprezentanții Asociației al 6-lea jucător.
Companiile ale caror sigle au fost arborate in Sala Transilvania si care sunt invitate de suporteri alaturi de CSU Sibiu sunt: Marquardt Schaltsysteme S.C.S., CGS Romania, Siemens, Continental Automotive Systems, IFM Electronic, Bramac, Takata, Wienerberger, Polisano, Arvato Bertelsmann, Brandl, Con-A, Faurecia, Geiger, Harting, Kendrion, MAN, Swoboda, Transilvania Pack and Print, Compa, Transagape, Boromir, RUD Florian Rieger, Guhring, Wittenstein, Sinecon, Scandia, Kromberg&Schubert, Eurofoam, Phoenix Mecano, Caucho Metal Products

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...