zoo sibiu

zoo-sibiuPrima şi a doua zi de Paşti sunt declarate zile nelucrătoare prin Codul Muncii. Astfel, luni 2 mai serviciile Primăriei Sibiu, precum şi cele subordonate Consiliului Local nu își vor desfășura activitatea.

Luni, 2 mai vor fi închise și ghișeele biroului Decese din cadrul Serviciului Stare Civilă, dar în schimb vor fi deschise sâmbătă, 29 aprilie, între orele 9-13.
Programul Băii Populare pentru ziua de sâmbătă, 30 aprilie va fi mai scurt, aceasta urmând să fie deschisă publicului între orele 7 și 13. Duminică, 1 mai şi luni, 2 mai Baia Populară Sibiu va fi închisă.
Grădina Zoologică va fi deschisă pe toată perioada sărbătorilor, după programul obișnuit. Din 1 mai se va trece la programul de vară, Zoo Sibiu fiind deschis vizitatorilor între orele 9.30 și 19.30.
Activitatea instituției se va relua după programul normal de marți, 3 mai.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns