PSD Sibiu a sesizat la Bej sustragerea unor liste de către liberali

0 251

bej

Prima confruntare politică din această cursă electorală a început la Sibiu cu o sesizare din partea PSD la Biroul Electoral Judeţean. Aceştia susţin că reprezentanţi ai PNL au sustras din incinta biroului listele cu semnăturile de susţinere.

„Documentele au fost sustrase în data de 26.04.2016, în jurul orei 20,30, cu sprijinul reprezentantului PNL în BECJ. Asupra listelor de susținători depuse de PNL planau suspiciuni de fals intelectual.
Ca urmare a acestor incidente, avocatul Alexandru Zavatin a renunțat la calitatea de reprezentant al PNL Sibiu în BECJ.
Totodată, Partidul Social Democrat Sibiu a transmis ministrului Afacerilor Interne și prim-ministrului Guvernului României solicitarea de a dispune efectuarea de urgență a unor anchete interne care să explice cum a fost posibilă intrarea frauduloasă a unor persoane necunoscute în clădirea Instituției Prefectului – Județul Sibiu și scoaterea acestor documente oficiale, dar și de ce reprezentanţii Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, sesizaţi prin 112 asupra infracţiunii flagrante de sustragere de acte publice din cadrul BECJ Sibiu, nu au acţionat.”, se arată în sesizarea PSD.
Avocatul Alexandru Zavatin a declarat că „O astfel de sesizare îşi urmează cursul. Eu m-am retras din Birou pentru că a trebuit să plec în străinătate. A fost o plecare de urgenţă, din motive personale. Şi acum sunt în străinătate, voi fi plecat o săptămână, timp în care nu puteam să las partidul nereprezentat în Birou, mai ales în această perioadă. Noi chiar ieri am validat dosarul şi nu lipsea nimic, aşa că nu ştiu nimic despre problema asta”.
Sesizarea celor de la PSD a ajuns la poliţie. „Biroul electoral de circumscripţie Judeţeană nr. 34 Sibiu, a decis cu majoritate de voturi trimiterea întâmpinării(sesizării) la poliţia Sibiu în vederea efectuării de cercetări”, se arată într-un comunicat al celor de la BEJ.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.