Astăzi este sărbătoare națională. Ce este important în această zi pentru români!

1 185

Regele-Carol-I-cu-suita-M.S.-Regele-Carol-I-cu-suita-în-Albumul-Carelor-Simbolice-cromolitografie-Biblioteca-Academiei-Române

Pe data de 18 mai 2015 Monitorul Oficial ne anunţă că potrivit legii nr. 103/2015 ziua de 10 Mai va fi marcată ca sărbătoare naţională,ocazie în care Parlamentul,Preşedintele României, Guvernul şi celelalte autorităţi publice centrale şi locale organizează activităţi cultural-artistice pentru celebrarea acestei zile.  Romania sarbatoreste pe 10 mai implinirea a 150 de ani de când Principele Carol I a depus jurământul de credinţă faţă de ţară. Tot atunci  Suveranul promulga constituţia care definea ţara noastră drept un singur stat indivizibil, sub denumirea de România. Cu aceasta ocazie Principesa Margareta a transmis un mesaj Romaniei: ”Niciodată nu am avut mai multe sacrificii şi suferinţă, dar niciodată nu am avut parte de mai multă dezvoltare şi libertate. În acest secol şi jumătate, Coroana a dat românilor încredere şi mândrie, exemplu şi însufleţire, arătând mereu drumul înainte. Influenţa ei benefică asupra societăţii s-a adăugat de la o generaţie la alta.”, spune Principesa Margareta. Ea a mai adaugat : “Cel mai bun fel de a ne arăta iubirea pentru Majestatea Sa Regele Mihai este să fim patrioţi, să dovedim conştiinţă civică şi să ne respectăm unii pe alţii. Familia Regală va fi mereu alături de români şi va continua să facă ceea ce a făcut întotdeauna: să pună umărul la construirea unei Românii demne, stabile şi prospere. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

1 Comentariu
  1. ZOLTAN ANA scrie

    M

    a bucur pt prosperitatea vietii socetatii rominesti ,pt respectarea traditiilor istorice care aduc imbunatatiri si prestigiu tarii ,fie ca aceste binefaceri sa schimbe in bine si succes traiul intregului popor si cei plecati in straini sa se intoarca acasa .Consideratie si pretuire pentru Casa noastra Regala !Traiasca Regele ,Traiasca principesa Margareta,custodele coroanei!!binecuvintati sa fim de Dumnezeu !!

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.