Propagandă politică sau e ”pe bune”? Prefectul Sibiului face o promisiune mămicilor implicate în scandalul de la Spitalul de Pediatrie!

0 174

cristian romanCristian Roman a anunțat marți că instituția pe care o conduce are de gând să urmărească respectarea legii în cazul scandalului apărut la Secția de Boli Infecțioase din Spitalul de Pediatrie, acolo unde mămicile din Sibiu spun că nu este permisă internarea unui părinte alături de copii mai mici de 14 ani.

Copiii mai mici de 14 ani vor putea fi internați la Sibiu împreună cu unul dintre părinți, până la finalul anului, când Secția de Boli Infecțioase din Spitalul de Pediatrie va fi mărită, ca să încapă și aparținătorii pacienților, așa cum cere legea și o atenționare transmisă, marți, de Ministerul Sănătății, ca urmare a plângerilor primite de la mai mulți părinți.
„Instituția Prefectului urmărește ca legea să fie respectată, pentru ca în Sibiu să nu mai existe cazuri în care aparținătorii, care solicită să fie prezenți permanent alături de copiii până în 14 ani internați în spital, să fie refuzați. (…) Menționez că în prezent, secția de Boli Infecțioase din Sibiu este în șantier, în scopul extinderii și creării de noi spații pentru internarea părinților alături de copii”, a precizat marți, prefectul județului Sibiu, Cristian Roman, pentru AGERPRES.
Potrivit prefectului sibian, Ministerul Sănătății fusese informat din 9 mai că Spitalul de Pediatrie este în șantier și că urmează să aibă mai multe locuri până la finalul anului, prin mansardare, în așa fel încât copiii bolnavi să poată fi internați cu un părinte, așa cum prevede legea.
„De altfel, aceste aspecte au fost transmise și Ministerului Sănătății, de către Direcția de Sănătate Publică Sibiu, prin adresa nr. 3226 din 9.05.2016. Potrivit acestei adrese, ‘până la sfârșitul anului, spitalul va finaliza proiectul de extindere a capacității de internare la nivelul secției, prin mansardarea clădirii. Proiectul este finanțat din bugetul local al municipiului Sibiu, în valoare de 1,5 milioane de lei și va permite amenajarea a încă 7 — 10 rezerve, cu grup sanitar propriu, pentru internarea pacienților cu însoțitor”, a mai precizat prefectul Cristian Roman pentru AGERPRES.
Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii au atenționat, marți, că internarea în spitale a copiilor mai mici de 14 ani, împreună cu unul dintre părinți, dacă se solicită acest lucru, este un drept și nu un privilegiu. Sursa: agerpres.ro

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.