Ora de Sibiu
Știri in direct

Soţii Iohannis nu contestă radierea din cartea funciară a casei pierdute. De ce au luat această decizie

167

 

casa iohannis

Klaus și Carmen Iohannis au fost radiați în urmă cu aproape o lună de zile din Cartea Funciară de la Sibiu. ei nu au contestat însă această măsură.

„Împotriva încheierii se poate formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare în conformitate cu prevederile art. 31 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 a Cadastrului și Publicității Imobiliare cu modificările și completările ulterioare. Menționăm că datele din cartea funciară se pot consulta prin solicitarea unui extras de carte funciară de informare cu plata tarifului aferent conform Ordinului nr. 39/2009”, se arată într-un răspuns al OCPI Sibiu transmis în 18 aprilie AGERPRES.
Dacă nu depun contestație, Klaus și Carmen Iohannis nu mai sunt proprietarii casei din centrul Sibiului pentru care se judecă de mai mulți ani, fiind radiați din Cartea Funciară.
Decizia OCPI Sibiu a fost comunicată familiei Iohannis, printr-un document expediat prin poștă, care nu a fost ridicat de niciunul dintre aceștia personal și nici de avocații lor, susțin sursele citate.
Practic, în 18 aprilie, OCPI Sibiu a admis o cerere de rectificare formulată de Fisc, în temeiul unei decizii civile emise de Tribunalul Brașov. OCPI Sibiu a dispus radierea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Sibiu, str. N. Bălcescu nr 29, pentru Iohannis Klaus Werner și soția Iohannis Carmen Georgeta.
„Cu privire la cererea de rectificare nr. 29841/07.04.2016 formulată de Administrația Finanțelor Publice Sibiu, în temeiul Deciziei Civile nr.235/Ap emisă de Tribunalul Brașov, Secția I Civilă din data de 16.05.2014, în dosar nr. 262/62/2014 și a Deciziei Civile nr. 655/R emisă de Curtea de Apel Brașov, Secția Civilă din data de 12.11.2015, în dosar nr. 262/62/2014 cererea a fost soluționată prin admitere, conform încheierii de carte funciară nr. 29841 din data de 18.04.2016”, se arată în răspunsul primit de AGERPRES, de la OCPI Sibiu, în luna aprilie.
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sibiu a primit, la începutul lunii aprilie, cererea de radiere a dreptului de proprietate al familiei Iohannis asupra casei pierdute în instanță anul trecut.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Sibiu a solicitat în data de 25 martie a.c. radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al soților Iohannis.
La data de 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a respins un recurs declarat de Klaus și Carmen Iohannis și a menținut decizia Tribunalului Brașov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu. Imobilul în cauză a făcut parte din averea soților Maria și Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora averea a trecut în anii ’70 în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii.
Casa de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din Sibiu a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriași. În anul 1999 contractele prin care chiriașii au cumpărat casa au fost anulate în instanță, la cererea fiului lui Nicolae Baștea, acesta din urmă fiind nepot al soților Ghenea. Casa a ajuns apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmașilor lui Nicolae Baștea. Foștii chiriași au deschis procese în instanțe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaș de drept al lui Nicolae Baștea.
Pe 16 noiembrie 2015, președintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulțumit de sentința judecătorească prin care a pierdut casa, punctând că împreună cu avocații săi caută cele mai bune căi de a o contesta.
Ulterior, Instanța supremă a admis o cerere depusă de familia Iohannis, prin care s-a solicitat strămutarea procesului de la Curtea de Apel Brașov la o altă curte de apel din țară, decizia fiind definitivă. Pe 6 aprilie a.c. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că se va judeca la Curtea de Apel Pitești contestația în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei instanței, din noiembrie 2015, prin care cei doi soți au pierdut imobilul aflat în centrul Sibiului.
Klaus Iohannis a reclamat în cererea de strămutare, potrivit presei locale, faptul că judecătorii din Brașov nu îndeplinesc condiția de independență și imparțialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor, în cei 10 ani cât a durat procesul.
Casa din centrul istoric al Sibiului, din care Klaus Iohannis deține o parte, face obiectul unei dispute mai largi. În ultima perioadă, o firmă de avocatură din București a cerut informații la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară din Sibiu în legătură cu acest imobil, clienta acestei firme de avocatură fiind Rodica Baștea, cea care deține și ea o parte din casa cu pricina. Rodica Baștea este o sibiancă stabilită în SUA. Ea este moștenitoarea celui care i-a vândut lui Klaus Iohannis o parte din casă și care, între timp, a decedat în SUA.
Sursa www.agerpres.ro

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și
kdeco.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...