dezinsectie
Foto Arhivă

dezinsectieMunicipalitatea sibiană a anunțat sâmbătă că în contextul îngrijorării publicului privind prezența căpușelor în zonele verzi din municipiul Sibiu, Primăria Sibiu va demara mai rapid serviciile de dezinsecție în oraș.

Primăria Sibiu anunță că este pregătită să acționeze în sensul reducerii populației de căpușe în municipiul Sibiu. Ca în fiecare an, instituția va contracta serviciile de dezinsecție. Procedura de achiziție este deja în curs și se se estimează că săptămâna viitoare se va semna contractul.
”Precizăm faptul că pulverizarea substanțelor împotriva căpușelor se va face la începutul lunii iunie, când ploile nu vor mai fi atât de însemnate cantitativ, permițând substanței active să acționeze odată ajunsă în vegetație, înainte de a fi spălată de ploaie”, spune Mirela Gligore, de la Biroul de Presă al Primăriei Sibiu.
Ca măsură adițională și ca o activitate continuă, Serviciul Parcuri și Zone Verzi va continua să cosească vegetația de pe domeniul public pentru a împiedica înmulțirea căpușelor.

Comentariul meu

Lasă un răspuns