Autostrada_A21

Autostrada Sibiu- Piteşti, care ar trebui să fie terminată în 2021 naşte din nou discuţii. De această dată motivul acestora este traseul pe care trebuie să îl urmeze.

Cerută insistent de reprezentanţii Dacia, autostrada Sibiu-Piteşti e încă în faza stabilirii traseului. Până acum, s-a stabilit pe unde vor trece doar 45 de kilometri ai şoselei de mare viteză. Adică porţiunile Sibiu – Boiţa şi Curtea de Argeş – Piteşti. Problema e tronsonul de mijloc – mai mulţi angajaţi ai CNADNR şi edili spun că există o variantă de traseu, mai scurtă cu 15 kilometri decât cele luate în calcul, dar pe care şefii de la Drumuri o ignoră.
Pentru tronsonul de autostradă între Boiţa şi Curtea de Argeş, şefii de la Drumuri urmează să decidă între două variante de traseu – de 74, respectiv 78 de kilometri. Cea mai scurtă presupune construcţia a șapte tuneluri cu o lungime totală de 6,5 kilometri. Există şi o variantă mai scurtă de traseu, susţine chiar un angajat al CNADNR.
Alin Goga, consilier juridic în CNADNR: „Traseul este într-o linie relativ dreaptă între Boiţa prin Ţara Loviştei spre Sălătrucu, prin nodul localităţii Perişani, prin nodul satului Mlăceni, unde ar fi nevoie de un tunel de doi kilometri. Din zona Boiţa şi până dincolo de Câineni este nevoie de 7-8 kilometri de tuneluri şi viaducte. Nu mai ai mutări de utilităţi, nu mai ai exproprieri, nu mai ai construcţie de ecoducte pentru marile carnivore şi este o întreţinere mai ieftină pe aceste tuneluri”.
Potrivit CNADNR, realizarea unui kilometru de tunel pe o autostradă de munte costă 27 de milioane de euro, fără TVA.
Traseul propus e şi pe placul primarilor din zonă.
Ion Sandu, primarul comunei Perișani: „Evită o parte din alunecările de teren din partea sudică a localităţii noastreşi, mai mult, ar avea şi o imagine turistică extraordinară, ca prin Austria. 05.08
Cătălin Homor, directorul general al CNADNR: „Eu merg pe mâna experţilor, cei care s-au ocupat propriu zis şi au intrat în detaliu, nu numai chestiuni mărunte de genul ăsta. Zic eu că la finalul lunii iunie vom avea un traseu cap-coadă”.
Producătorii auto, care aşteaptă de mulţi ani finalizarea autostrăzii Sibiu-Piteşti, nu mai cred nici în promisiunea ministrului Transporturilor, că şoseaua de mare viteză va fi gata în 2021.
Constantin Stroe, preşedintele ACAROM: „Nu mai cred în miniştri. Vreau un planning care să arate termene, faze, etape, responsabili. Barem în 2021 să facă ceva parţial, dar care nu va rezolva fluenţa circulaţiei pe tronsonul ăsta Vest-Est până la Constanţa”.
Traseul trebuie stabilit de firma care face studiu de fezabilitate. Un contract în valoare de 29 de milioane de lei. Munca italienilor de Spea Ingineria şi a românilor de la Tecnic Consulting a fost, însă, aspru criticată de experţii europeni.

Sursa www.digi24.ro

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns