4919

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România informează că astăzi, 30.05.2016 a avut loc ședința de deschidere a ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului de achiziție publică „Expertiza tehnică asupra lucrărilor executate pentru obiectivul Autostrada Orăștie – Sibiu, lot 3, cuprins între km 43+855 – km 65+965, în lungime de 22,11 km”.

image

A fost depusă o singură ofertă de către ASOCIEREA SPC ELITE CONSULTING SRL – ERRE. VI.A RICERCA VIABILITA’ AMBIENTE SRL (errevia) – PRO ITER PROGETTO INFRASTRUTTURE TERRITORIOA (Proiter).
În perioada următoare comisia de evaluare va finaliza procesul de evaluare a ofertei depuse.
Având în vedere situația existentă pe acest lot, a defectelor existente în șantier și a lucrărilor rămase de executat, se impune clarificarea calității și cantității lucrărilor executate în șantier prin expertizarea acestora. Expertiza se va pronunța și asupra Proiectului tehnic de execuție.
Expertiza tehnică va cuprinde rapoarte pentru următoarele specialităţi: drumuri, poduri, lucrări hidrotehnice, teren fundare, instalaţii şi altele, în funcţie de tipul lucrărilor expertizate. Prin această expertiză vor fi identificate toate neconformităţile existente şi lucrările rămase de executat, în aşa fel încât după soluţionarea corespunzătoare a acestora, la deschiderea circulaţiei, traficul să nu fie influenţat de eventuale degradări ulterioare
Durata contractului este 15 luni de la data intrării în vigoare. Primele 5 luni ale contractului sunt pentru finalizare expertizei tehnice. După primele 3 luni de la începerea contractului vor urma 12 luni necesare pentru instalarea sistemului de monitorizare a zonelor cu instabilitate a terenului.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns