ESTIVAL 2016 - Ce piscine și ștranduri avem la dispoziție în Sibiu și împrejurimi în această vară!

aria fotoSezonul estival a început oficial în 15 iunie. Sibienii care vor să meargă la plajă, relaxare și bălăceală au la dispoziție și în această vară mai multe locații unde pot să facă acest lucru.

Iată care sunt piscinele deschise pentru tine:

Complexul Aria – locația perfectă pentru relaxare și sport
Cea mai cochetă piscină rămâne și în această vară cea de la Complexul Aria. Acolo va astepta o piscina semiolimpica, bazinul cu apa sarata si Aquabar-ul din incinta. Ziua se poate incheia si cu un circuit in SPA-ul Aria! In Aria SPA veti gasi oaza de liniste si relaxarea cautata dupa o perioada agitata. Biosauna, sauna finlandeza, saloane de masaj, salina, jacuzzi, dusurile emotionale, dusul soc, fantana de gheata, baia kneipp si baia de aburi va vor imbunatatii tonusul.
aria bazin 5
Bazinul, a cărei temperatură a apei este de 28 de grade, are o lungime de 25 de metri şi o lăţime de 15 metri. Cei care acum învaţă să înoate vor fi în siguranţă, pentru că adâncimea maxima este de 1.40 metri. Dacă alegeţi să mergeţi la Aria veţi beneficia de unul din pachetele promoţionale pe care complexul le-a pregătit pentru dumneavoastră. Cu siguranta veti avea o zi rexlaxanta la Aria Aqua. Dacă mai punem în balanță și faptul că afară există o terasă cu sezlonguri, este clar că Aria rămâne o alternativă mai mult decât potrivită pentru această vară.

Mai multe detalii despre ofertele de la Aria găsiți aici

De asemenea tot în această perioadă studenții au prețuri promoționale de acces la sala de fitness, începând de la 79 de lei/lună.

PISCINE DESCHISE ÎN SIBIU ȘI ÎMPREJURIMI

Piscina Casa Soarelui Cisnădioara
Preț de intrare pentru cei care nu sunt căzati la pensiune este de 20 lei pt Adulți si 10 lei pentru copii. Piscina este de 10m/6m, adâncime 140-160 cm. Intrare pe baza de rezervare in prealabil.piscina casa soarelui

Aqua Fun Sibiu
Sibienii care doresc să rămână în oraş au la dispoziţie singurul strand de aici. Adulţii plătesc 20 de lei intrarea, elevii, studenţii şi pensionarii achită 10 lei, iar copiii până la 7 ani au acces gratuit. Şezlongul este inclus în preţ, dar majoritatea se ocupă până la ora 11, aşa că trebuie să vă grăbiţi. Dacă nu mai găsiţi unul liber, sunt zone amenajate pentru prosoape. Programul de funcționare este de la 9.00 la 20.00.aqua fun sibiu
Ştrand și la Tălmaciu
Ștrandul de la Tălmaciu este și el o alternativă. Un bilet de intrare pentru adulţi costă 15 lei, copiii până la 6 ani au gratuitate, iar cei între 6 şi 15 ani plătesc 10 lei intrarea. Vă puteţi aşeza prosopul pe iarbă, sau puteţi închiria un şezlong mare cu 10 lei şi unul mic cu 5 lei. Cei mai fiţoşi se pot adăposti de soare pe un baldachin, pentru care plătesc 30 de lei în timpul săptămânii şi 50 de lei în week-end. Nu trebuie să mergeţi cu mâncare de acasă, pentru că aici veţi găsi tarabe cu mâncare, puteţi încerca meniul zilei la 15 lei.talmaciu
Piscină de calitate și la Veștem
Ștrandul din Veștem va fi și el deschis în această vară. Anul trecut, un adult a plătit 5 lei intrarea, iar un copil 3 lei. Şezlongul nu se taxează extra, dar dacă vreţi să ocupaţi unul, trebuie să ajungeţi la strand de dimineaţă. Până în 30 iunie se vor stabili și noile tarife de intrare, dar sunt șanse mari ca ele să rămână la fel ca și în 2015.vestem
Litoralul Ardealului, la dispoziția tututor
La Ocna Sibiului vin turişti din toată ţara, aşa că este păcat ca sibienii să nu profite de apa lor therapeutică. La Lacurile de la Ocna intrarea costă 15 lei pe zi pentru adulţi şi 10 lei pentru copiii peste 10 ani. Dacă mergeţi cu maşina, parcarea vă mai scoate din buzunar 5 lei. Un şezlong se închiriază cu 10 lei, iar dacă vreţi să vă spălaţi sarea de pe corp, trebuie să vă cumpăraţi o fisă pentru un duş de 2 minute, cu 2 lei. Dacă însă aveţi de gând să mergeţi la Ocna toată vara, puteţi alege pachete promoţionale. ocna
Avrigul are piscină modernă
Cea mai scumpă piscină în aer liber este cea de la Avrig. Pentru o zi de bălăceală un adult trebuie să plătească 20 de lei, elevii şi studenţii 15 lei, dar copiii până la 7 ani au intrare gratuită. Ieşiţi ceva mai ieftin dacă mergeţi în timpul săptămânii, pentru că atunci şezlongul este gratuit, dar în week end costă 10 lei. Tot în timpul săptămânii baldachinul se închiriază cu 30 de lei, iar la sfârşit de săptămână cu 50 de lei. Pătura întinsă pe iarbă nu costă nimic. În incinta clubului se află şi un restaurant, unde vă puteţi stăpâni foamea. De luni până vineri puteţi comanda meniul zilei cu 15 lei.avrig
Pensiunea Mai, o alternativă plăcută!
Sederea la Pensiunea Mai in mod special pentru perioada de vara poate fi placut combinata si cu bai de soare si relaxare in piscina. Piscina nu este cu circuit inchis. Pensiunea dispune si de o sauna cu o capacitate de 6 locuri. Piscina exterioara este incalzita si functioneaza incepand cu data de 1 mai. piscina maiDe asemenea avem amenajata in cadrul pensiunii o pastravarie unde fiecare isi poate consuma daca doreste propria “captura”.

Aqua Park și centru SPA de cinci stele la o oră de mers cu mașina de Sibiu

Până când municipalitatea sibiană va pune pe roate proiectul amenajării unui Aqua Park în Pădurea Dumbrava, sibienii iubitori de distracție și relaxare în apă sau la plajă, au de acum la dispoziție o locație nou nouță ce a fost inaugurată zilele trecute. Vorbim de Arsenal Park Orăștie, acolo unde s-au investit aproape 13 milioane lei într-o astfel de bază.

VEZI AICI FOTO ȘI DETALII DESPRE Aqua Park din Orăștie!

Centrul SPA și sala multifuncțională, denumite împreună AquaPark Arsenal, include 3 zone distincte: SunWaves, Inner Bliss și Belvedere Lounge&Terasă. SunWaves este partea de exterior, care include 4 bazine (agrement, înot, de copii, respectiv pentru tobogane), 6 tobogane și un bar exterior. Inner Bliss reprezintă zona de interior, cu tobogane, 4 bazine (pentru copii, de relaxare cu râul leneș și cu porțiuni cu hidromasaj, cu apă rece, respectiv pentru tobogane), 3 saune și un bar. Priveliștea este elementul principal al zonei Belvedere Lounge&Terasă. Acest spațiu include 2 terase, un bar, un lounge și o cadă cu hidromasaj.
CUNOȘTI SI ALTE PISCINE DESCHISE? PUNE UN COMENTARIU DACĂ DA!

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

  1. Slab, foarte slab! Vara oamenii se duc la strand nu la piscina acoperita. Si alea sunt vai de capul lor zici ca facute pentru o comuna , nu pentru un oras de 150.000 de locuitori.
    Strand? Sibiul are practic un singur strand amarat unde se ingramadesc sute de oameni probabil , nici nu-ti vine sa mergi acolo si mai si cere 20 de lei. Pentru ce? La Tg-Mures la Week End cu 9 lei stau toata ziua si am spatiu si bazine si terase cat vreau eu.
    Vara in Sibiu e un chin. Noroc cu festivalul de teatru.