Ora de Sibiu
Știri in direct

Admitere la Universitatea Româno-Germană din SIBIU. Încep înscrierile!

1.288

studentiÎn perioada 27 iunie – 28 iulie 2016, se desfășoară prima sesiune de admitere la studiile universitare din cadrul U.R.G.S., numărul total de locuri scoase la concurs fiind de 500, la învățământ de zi. În funcție de numărul de locuri rămase neocupate, se va organiza o a doua sesiune de admitere, în cursul lunii septembrie.

Centrul de înscriere se află la sediul universității din Sibiu, Str. Rîului, nr. 23, la parter (Sala P1). Documentele necesare pentru dosarul de înscriere la admitere sunt disponibile pe site-ul universității www.roger-univ.ro, la secțiunea Admitere.
Oferta educațională U.R.G.S. pentru anul universitar 2016-2017 este formată din programe de studii universitare de licență: Drept (100 de locuri), Management (125 de locuri), Contabilitate și informatică de gestiune (50 de locuri), Economia comerțului, turismului, serviciilor și managementul calității (75 de locuri); studii universitare de masterat: Managementul organizaţiilor (50 de locuri), Managementul strategic al resurselor umane (50 de locuri), Managementul proiectelor cu finanţare europeană (50 de locuri) și studii postuniversitare: Infracțiuni economico-financiare.
Programele de studii universitare de licență și de masterat sunt incluse în cadrul unui pachet educațional, care oferă viitorilor studenți, în mod gratuit, posibilitatea de a urma, la alegere, un curs de formare profesională și servicii de consiliere și orientare în carieră.
În acest an, candidații care vin la admitere cu semnul de carte al U.R.G.S., distribuit în cadrul campaniei de informare și promovare a universității, beneficiază de o reducere de 50 de lei din taxa de înscriere.

Reduceri la înscrieri
Universitatea este deschisă și studenților care doresc să urmeze o a doua specializare, oferindu-le în acest sens diverse facilități, cum ar fi: 50 de lei reducere la taxa de înscriere (cu „Semnul tău de STUDENT”), 30% reducere anuală la taxa de școlarizare, pentru studenții care urmează în paralel o altă specializare, indiferent de instituția de învățământ superior la care sunt înmatriculați.
De asemenea, 10% dintre locurile ocupate la fiecare specializare sunt locuri gratuite, fără taxă de școlarizare. În plus, studenții RO-GER au șansa de a accesa burse de studiu și practică la parteneri de tradiție din Europa, prin programul Erasmus+.
Universitatea Româno-Germană din Sibiu este singura universitate particulară acreditată din Sibiu, prin Legea nr. 115/2005, cu predare în limba română, care a primit calificativul „ÎNCREDERE” în urma evaluării ARACIS.
Pentru mai multe informații referitoare la concursul de admitere, vă așteptăm la sediul universității din Sibiu, Str. Rîului, nr. 23 sau vă invităm să accesați http://www.roger-univ.ro/admitere/admitere.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și
1 Comentariu
  1. un student spune

    Cea mai tare tata, poti sa ai job, profi sunt de treaba si hai sa fim seriosi taxele nu sunt mari deloc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...