inundatii depoului sibiu

inundatii depoului sibiuInundațiile apărute luni dimineață în municipiul Sibiu sunt efectul unei ploi torențiale începută în jurul orei 9.30. Meteorologii ne avertizează că de luni de la 10.00 și până marți la aceeiași oră suntem sub incidența unui cod galben de instabilitate atmosferică.

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică după-amiază o atenționare Cod galben de instabilitatea atmosferică accentuată valabilă pentru 28 de județe începând de luni, ora 10,00, până marți, la ora 10,00, anunta agerpres.ro.
VEZI ȘI: VIDEO FOTO – Străzi și case INUNDATE în Sibiu. Ploaia face ravagii pe Depoului, Ștefan cel Mare și Galilei!
În intervalul menționat, în zonele montane, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, în vestul Olteniei și nordul Moldovei, dar pe arii mai restrânse și în celelalte regiuni, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua și aspect de vijelie și, pe arii restrânse, grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 50-60 l/mp.
Județele ce vor fi afectate sunt: Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Mureș, Bistrița Năsăud, Harghita, Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Brașov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș și Vâlcea.
Potrivit meteorologilor, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și pe parcursul zilei de marți, 28 iunie, în special în centrul, sudul și estul țării.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns