Weekend-ul copiilor la Sibiu. Poftiți la Ziua Sugarului în Muzeul în Aer Liber. PROGRAMUL COMPLET!

0 300

ziua sugarului 2016Ediţia din acest an a evenimentului Ziua Sugarului va fi organizată în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, zona Etno Tehno Parc, pe 3 iulie (duminică), între orele 10 şi 18.

Acţiunea are ca public ţintă familiile – părinți bunici, chiar străbunici, bebeluşi și alte rude: fraţi, surori, nași, unchi și mătuși, veri și verișoare.
”Prin programul pe care îl propune, Ziua Sugarului este momentul în care părinţii pot demonstra cât sunt de abili, iar bebeluşii sunt antrenaţi în jocuri şi concursuri cu premii. Evenimentul este dedicat, în primul rând, copiilor cu vârste cuprinse între o zi şi doi ani. Ei sunt pilonii principali în tradiţionalele întreceri: Cross-ul Bebe, pe mochetă (de-a buşilea), Cross-ul Bobocel, Miss şi Mister Bebe, Miss şi Mister Bobocel”, a declarat Eliza Penciu, muzeograf C.N.M. ASTRA. ziua sugarului
Pentru părinţi sunt pregătite în program o serie de concursuri instructive-distractive, cum ar fi: Mămica ŞtieTot şi Tăticul Priceput, iar cine va dori să afle lucruri noi în ”meseria” de părinte, are ocazia să o facă în workshop-urile de consiliere pre/ postnatală şi parenting (arta de a fi părinte).
Intrarea este gratuită pentru copiii cu vârsta până la 3 ani şi un însoțitor.

PROGRAM
Ora 10.00 – Deschiderea oficială
Orele 10.00 – 10.30 – Înscrieri pentru următoarele concursuri:
    Cross-ul Bebe (copii între 0 şi 12 luni)
    Cross-ul Bobocel (copii între 1 şi 2 ani)
    Concursul Mămica ŞtieTot
Orele 10.30 – 11.15 – Cross-ul Bebe
Orele 11.15 – 12.15 – Mămica ŞtieTot
Orele 12.15 – 13.00 – Cross-ul Bobocel
Orele 13.15 – 13.45 – „Mami, poartă-mă!” – Asociația Baby Care, Asociația Mâini Unite – din dragoste pentru copii și mămicile participante.
PAUZĂ INTERACTIVĂ, ÎNTRE ORELE 14.00 – 16.00
(JOCURI, DESEN, MUZICĂ ȘI INSTRUMENTE MUZICALE DE PERCUȚIE, DANS ŞI VOIE BUNĂ)
Orele 15.30 – 16.00 – Înscrieri pentru următoarele concursuri:
    Miss & Mister Bebe (copii între 0 şi 12 luni)
    Tăticul Priceput
    Miss & Mister Bobocel (copii între 1 şi 2 ani)
Orele 16.00 – 16.20 – Miss Bebe
Orele 16.20 – 16.40 – Mister Bebe
Orele 16.40 – 17.00 – Concurs Tăticul Priceput
Orele 17.00 – 17.30 – Miss Bobocel
Orele 17.30 – 18.00 – Mister Bobocel

Asociația Mâini Unite – din dragoste pentru copii
Asociația BABY CARE
    Consiliere în alăptare
    Consiliere psihologică pre- și postnatală
    Parenting, arta de a fi părinte

Centrul de învățare a limbii engleze HELEN DORON EARLY ENGLISH
    Ateliere de creație, activităţi şi jocuri  în limba engleză pentru copii
    Prezentarea interactivă a cursurilor în limba engleză pentru copii
o    Activitati de 10 minute pentru copii (Înviorare de dimineață în limba engleză – 10,00 – 10,30; Afternoon Games 4 Kids – 15,30 – 16,00)
Miss Bebe I
Learn with Music Sibiu pe Mocheta cu Instrumente Muzicale…de Percuție!
    Animale jucăușe – 11,00 – 11,15;
    Let’s move – când muzica e antrenantă, nimeni nu poate sta locului! – 12,30 – 12,45
    Armonii din jurul lumii – 15,00 – 15,15
    Muzica clasică poate fi și distractivă! – 16,30 – 16,45

Intrarea liberă pentru copiii cu vârsta până la 3 ani și un însoțitor

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.