Ora de Sibiu
Știri in direct

S-au întâlnit după 30 de ani de la terminarea Facultății. I-a binecuvântat ÎPS Laurențiu Streza

176

popi

Absolvenții promoției 1982-1986 de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” s-au reîntâlnit astăzi, 5 iulie, în instituția de învățământ teologic din Sibiu. Absolvenții au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Întâlnirea de la 30 de ani de la absolvirea cursurilor de licență a început cu un Te Deum oficiat în capela facultății, urmat de un parastas pentru profesorii și colegii trecuți la cele veșnice. Slujbele religioase au fost oficiate de un sobor de preoți format din absolvenți ai promoției 1982-1986, amintindu-l aici și pe prodecanul Facultății de Teologie din Sibiu, pr. prof. univ .dr. Aurel Pavel. La slujbele religioase a fost prezent și IPS Mitropolit Laurențiu, care i-a binecuvântat și i-a felicitat pe preoții și toți absolvenții care s-au reîntâlnit după 30 de ani de la terminarea cursurilor de licență.
“Ați venit acasă și sunt sigur că de fiecare dată când, îndreptându-vă pașii spre Sibiu, vă gândiți la locul acesta unde ați început pregătirea duhovnicească și teologică și unde ați consumat cei mai frumoși ani din viață. Studenția este perioada maturității , a împlinirilor, a visurilor și iată ne aflăm în această minunată capelă încărcată nu doar de căldura simțită vara, ci și de căldura spirituală, pentru că ori de cite ori slujim aici noi cei care am intrat cu timp și fără timp în capelă,venim cu multă dragoste și speranță”, a spus ierarhul.
Moment de bilanț și de mulțumire
Întâlnirea a continuat în Aula “Mitropolit Ioan Mețianu”, unde a fost strigat catalogul, iar fiecare absolvent și-a prezentat activitatea pastoral-misionară din comunitățile încredințate, realizările pe plan profesional și familial. Absolvenții au avut posiblitatea să se reîntâlnească și să-l asucte din nou pe pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu și cu alte cadre didactice de la facultatea sibiană.
“A intrat în tradiția facultăților de teologie și nu numai ca, la anumite soroace de la absolvirea cursurilor, foștii studenți să se întâlnească pentru a rememora clipele petrecute în facultatea și în locul unde s-au format ca oameni și ca preoți pentru Biserica noastră strămoșească. Este rândul absolvenților promoției 1986 ca astăzi să se revadă, cu rânduiala și tipicul stabilite. Este un moment de bilanț și un moment de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru ceea ce am împlinit fiecare în parte. Ne aducem aminte de profesorii și formatorii noștri, profesori și ierarhi, care ne-au sădit în inimi învățătura cea bună și toate cele necesare unui preot și misionar în vremuri de cumpănă”, ne-a spus pr. Aurel Pavel.

Sursa www.mitropolia-ardealului.ro

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...