lucrari valea oltului
Foto Arhivă

lucrari valea oltuluiCompania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că în această perioadă este în plină desfășurare Programul de întreținere și reparații curente pe timp de vară a rețelei de drumuri naționale și autostrăzi, program început în luna mai.

Menționăm că lucrările se desfășoară sub trafic tocmai pentru că sunt lucrări pe suprafețe relativ restrânse și ca să aibă un impact minim asupra traficului rutier.
Cei de la CNADNR spun că lucrările nu se pot desfașura pe timpul nopții deoarece nu sunt condiții optime de asigurare a siguranței circulației și calității lucrărilor.
Penrtru a diminua efectele asupra traficului, aceste lucrări se desfășoară conform avizelor obținute, de regulă, de luni până joi în intervalul orar 9:00 – 17:00 și vinerea între 9:00 – 12:00. Sâmbăta și duminica, de la caz la caz, nu se efectuează lucrări, în funcție de traficul rutier de pe tronsonul de drum vizat.
Aceste lucrări sunt efectuate pentru a asigura condiții optime de siguranță și confort la trafic și în vederea prevenirii apariției degradărilor specifice sezonului rece (fisuri, crăpături și gropi).
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau pot accesa pagina de internet: www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Nationale.

Comentariul meu

Lasă un răspuns