Ora de Sibiu
Știri in direct

Târgul Comunităţilor Rurale se ține în weekend la Muzeul în Aer Liber din Sibiu

171

cristianUn număr de 4 meşteşugari, 3 localnice (specialiste în bucătăria tradiţională a locului) şi 3 producători de brânză, carne şi vin din comuna Cristian vor fi prezenţi în acest sfârşit  de săptămână la Târgul Comunităţilor Rurale, ediţia a V-a.

Cu acest prilej, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, zona Târgului de ţară, vor fi amenajate 3 ateliere interactive. Este vorba despre un  atelier de cusut pe chindeie, un  atelier de confecţionat  păpuşi din aţă, un  atelier de brodat şi un atelier de fierărit tradiţional.
,,Vizitatorii vor putea descoperi tradiţiile culturale ale comunităţii multietnice din localitatea Cristian, judeţul Sibiu. Timp de două zile vom avea la Muzeul ASTRA mâncăruri pregătite după un reţetar foarte vechi, exponent al unei convieţuiri şi istorii comune de peste 800 de ani dar şi momente folclorice şi coregrafice din patrimoniul imaterial al comunităţii. Primele două ediţii ale acestui târg au fost organizate în 2014 cu participarea comunei Şeica Mică şi Cârţişoara. Evenimentul face parte din programul Muzeului ASTRA pentru promovarea patrimoniului cultural din mediul rural aşa cum se pastrează el în satele din Romania. ”, a declarat Ştefan Păucean, muzeograf C.N.M. ASTRA.
Vizitatorii vor putea degusta preparate tradiţionale reprezentative pentru comunitatea româno – săsească din Cristian, cum ar fi ,,hencleş <<ca la saş>>i”, prăjitură de casă „de la saşi”, gogoşi cu brânză / uscăţele săseşti/ pâine, ciorbă (zamă) de fasole verde cu smântână de bivoliţă, ceaun antic (ingrediente: linte şi carne de porc). Vor fi prezenţi la târg şi producători de vin din Cristian cu mostre de vin de rozinchine pentru degustări.
Ansamblul popular  de joc  ,,Plaiuri de munte  al  Parohiei <<Buna Vestire>> din comuna Cristian” şi grupul vocal  Doruri mărginene – clasa externă  a Şcolii populare de arte „Ilie Micu” din Sibiu vor susţine spectacole sâmbătă şi duminică, în jurul orei 12. Târgul Comunităţilor Rurale aduce în Muzeul ASTRA şi  ,,gărzile pretoriene”  de la Asociaţia Castrum Novis. ,,Gărzile” vor prezenta armamentul şi echipamentul militar, confecţionate ca replici ale artefactelor descoperite în castrul roman de lângă comuna Cristian.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...