Ora de Sibiu
Știri in direct

Băuti și fără carnet la volan la Sibiu. Cine sunt acești inconștienți

192

rutiera

O parte dintre șoferii din Sibiu nu înțeleg nicicum că nu trebuie să se urce la volan după ce au consumat alcool. Iar alții conduc fără să aibă carnet. Pe toți aceștia polițiștii de la rutieră i-au găsit în trafic și i-au amendat.

În data de 14.07.2016 , în jurul orei 0030, polițiștii rutieri din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Orlat au fost direcționați pe raza localității Gura Râului pentru soluționarea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
La fața locului, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat în vârstă de 29 de ani, domiciliat în Gura Râului, în timp ce conducea un autoturism în stare de ebrietate (0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat) a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton.
În urma evenimentului rutieri nu au rezultat victime.
Polițiștii rutieri continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (art. 336 alin. 1 cod penal) și distrugere (art. 243 alin. 1 cod penal).

***
În data de 13 iulie, în jurul orei 1500, pe raza localității Dumbrăveni, polițiștii rutieri au oprit pentru verificări un bărbat care conducea un moped. În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că bărbatul, în vârstă de 25 de ani, conducea mopedul fără a deține permis de conducere. De asemenea, polițiștii au constatat că mopedul este neînregistrat/neînmatriculat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (art. 335 alin. 1 Cod Penal) și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat (art. 334 alin 1 Cod Penal).

***
În data de 13 iulie, în jurul orei 2045, pe DJ 141 B, în localitatea Biertan, polițiștii rutieri au oprit pentru control în trafic un tractor.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tractorul era condus de bărbat de 64 de ani, domiciliat în Richiș, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (art. 335 alin. 1 Cod Penal).

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...