Atenționări de ploi torențiale și inundații. Cât ține pericolul

0 247

fulgere furtuna

De vineri până duminică mai toată țara se află sub avertizările meteorologilor. Pentru o parte s-a emis cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii, iar pentru alta cod galben de inundații.

Potrivit ANM, în intervalul 15 iulie, ora 18,00 — 16 iulie, ora 10,00, în vestul și nordul Olteniei, Banat și sudul Crișanei va fi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică foarte ridicată. Local, se vor cumula cantități de apă de peste 60 de litri/metrul pătrat și, izolat, peste 80 — 90 de litri/metrul pătrat. Județele atenționate sunt: Arad, Timișoara, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți, Gorj și Dolj.

Totodată, începând din 16 iulie, ora 15,00, până în 17 iulie, ora 6,00, va fi în vigoare un alt Cod portocaliu de fenomene meteo extreme, în județele Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Gorj, Vâlcea, precum și în zona de munte a județului Arad. În zonele atenționate, ploile vor avea caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 60 — 70 litri/metrul pătrat.

Prognoza de specialitate arată, de asemenea, că, în intervalul 15 iulie, ora 10,00 — 16 iulie, ora 10,00, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în jumătatea de vest a țării. Vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, grindină și intensificări de vânt cu aspect de vijelie, iar cantitățile de apă vor depăși 25 — 30 litri/metrul pătrat și, izolat, 50 de litri/metrul pătrat. Lista județelor atenționate cuprinde: Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud, Suceava, Mureș, Alba, Sibiu, Brașov, Vâlcea, Argeș și Olt.

În același timp, între 16 iulie, ora 10,00, și 17 iulie, ora 10,00, va intra în vigoare o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în zona de munte, precum și în Transilvania, Maramureș, Oltenia, Banat și Crișana. În zonele atenționate vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de vânt cu aspect de vijelie și grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20 — 25 litri/metrul pătrat și, izolat, 50 litri/metrul pătrat. Județele afectate vor fi: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, Mureș, Harghita, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Brașov, Covasna, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș și Arad.
Pe de altă parte, în 13 județe din partea de sud-est a țării, inclusiv în municipiul București, va fi Cod galben de caniculă și disconfort termic pe întreaga durată a zilelor de vineri și sâmbătă.

Și după atâtea ploi, potrivit hidrologilor, în intervalul 16 iulie, ora 14,00 — 17 iulie, ora 20,00, se vor înregistra viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale Cotelor de apărare, pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur (județele Maramureș și Satu Mare), Someșul Mare (județul Bistrița Năsăud), afluenții Someșului aferenți sectorului aval Dej (județele Cluj, Sălaj, Maramureș și Satu Mare), Someșul Mic și afluenții săi (județul Cluj), Crasna, Barcău (județele Sălaj, Satu Mare și Bihor), Crișul Repede, Crișul Negru, Crișul Alb (județele Cluj, Bihor, Alba și Arad), Arieș (județele Alba și Cluj), afluenții Mureșului inferior (județele Alba, Hunedoara și Arad), Bega Veche, Bega, Timiș superior și mijlociu, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera (județele Caraș Severin și Timiș), Cerna (județele Gorj și Caraș Severin), Drincea, Desnățui (județele Mehedinți și Dolj), Jiu și afluenți (județele Hunedoara, Gorj, Mehedinți și Dolj), afluenții Oltului inferior din județele Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeș și Olt.

Sursa www.agerpres.ro

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.