Bilanțul inundațiilor din weekend de la Sibiu și în județ. Pagubele sunt destul de însemnate

0 277

inundatii sibiuÎn urma rapoartelor operative întocmite până în prezent de către Serviciul de Gospodărire a Apelor Sibiu, pagubele produse în judeţul Sibiu de precipitaţiile abundente căzute în perioada 16.07 – 17.07 constau în avarierea a 86 de case, a 64 de anexe gospodăreşti, a 2 podeţe,  inundarea a 5 hectare de teren arabil şi a peste 4 km de străzi şi drumuri comunale, înregistrându-se şi 2 animale moarte.

În judeţul Sibiu au fost afectate 8 localităţi, din 6 unităţi administrativ-teritoriale. Astfel, în oraşul Cisnădie au fost avariate  6 case ( subsoluri inundate), printre care şi subsolul tehnic al unei societăţi comerciale. În municipiul Sibiu au fost avariate 9 case ( subsoluri inundate), totodată fiind afectată şi parcarea exterioară a unei societăţi comerciale. Cauza o reprezintă precipitaţiile abundente (63,5 l/mp în 48 de ore în municipiul Sibiu) şi incapacitatea de preluare a reţelei de canalizare şi a rigolelor. În oraşul Avrig, sat aparţinător Bradu au fost avariate 12 case ( inundate), 12 anexe gospodăreşti, iar 2 animale (porci) au murit. Cauza o reprezintă precipitaţiile abundente (94,7 l/mp în 48 de ore) şi revărsarea pârâului Bradu. În Satul de Vacanţă din oraşul Avrig au fost afectaţi 0,2 km de stradă, din cauza creşterii debitului râului Avrig, iar în satul Glâmboaca, aparţinător oraşului Avrig, au fost avariate 2 case şi 2 anexe gospodăreşti. În comuna Racoviţa au fost avariate 50 de case (inundate) şi 50 de anexe gospodăreşti, precum şi o construcţie hidrotehnică deţinută de Primăria comunei Racoviţa ( 100 ml zid de sprijin din cadrul lucrării „Amenajare pârâu Racoviţa”). Cauza o reprezintă revărsarea pârâului Racoviţa.
În comuna Sadu au fost avariate 5 case (inundate), 5 hectare teren arabil, 3,65 km străzi inundate şi 0,3 km drum comunal şi 2 podeţe. Cauzele au fost precipitaţiile abundente ( 96 l/mp în 48 de ore), scurgerile de pe versanţi şi revărsarea Văii nepermanente Ţărmi. În comuna Turnu Roşu au fost avariate 2 case ( inundate).
Raportul de evaluare a pagubelor produse de inundaţii în judeţul Sibiu va fi actualizat în funcţie de rapoartele operative privind efectele inundaţiilor transmise Instituţiei Prefectului Judeţul Sibiu de unităţile administrativ-teritoriale.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.