flacara de aragaz

E.ON Distribuţie România a finalizat o importantă lucrare de investiţii din municipiul Sibiu care a constat în înlocuirea conductelor şi branşamentelor de gaze naturale pe o lungime de peste 7 kilometri, valoarea estimată a investiţiei fiind de circa 2,5 milioane de lei.

Pentru cuplarea noii reţele la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, E.ON Distribuţie România va sista alimentarea cu gaze naturale, joi, 21 iulie a.c., începând cu ora 8, pe următoarele străzi din municipiul Sibiu:. str, Uzinei; Constituţiei; Lector; Serbota; Fabricii; Gheţăriei; Urlea; Podragu; A. Sever; G. Enescu; Bilea; Ţiţeica; G. Galilei; Măgura, I. Creanga; Suru; Lirei; Pantei; D. Coresi; Depoului; C. Coposu; S. Mehedinţi şi V. Hugo.

Reluarea alimentării cu gaze naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 20.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie la unul dintre numerele de telefon:0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Comentariul meu

Lasă un răspuns