Ora de Sibiu
Știri in direct

PETIȚIE pentru introducerea de zboruri din SIBIU la CONSTANȚA. Completează și tu chestionarul

311

Aeroport-Sibiu-1Asociația Litoral – Delta Dunării a demarat, împreună cu cei de la aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța, o campanie prin care se dorește introducerea de zboruri interne către aerogara de pe litoralul românesc. Una din rutele care ar putea fi introduse din 2017 este Sibiu – Constanța.

Asociația Litoral – Delta Dunării a demarat, împreună cu conducerea aeroportului Mihail Kogălniceanu, campania „From Constanța to the World”, pentru diversificarea ofertei de zboruri din și în Constanța, începând din anul 2017, anunta jurnalul.ro. „Campania include acțiuni de promovare a zborurilor și rutelor actuale pe care le operăm pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu dar și un sondaj online în rândul agenților de turism și operatorilor din județele Constanța și Tulcea, precum și un chestionar online adresat publicului larg prin care să aflăm care sunt principalele opțiuni de zbor și rutele dorite de public. Ne aflăm în discuții și negocieri cu mai multe companii aeriene în echipă consolidată alături de conducerea aeroportului și în consultări alături de conducerea Consiliului Județean Constanța. Ne interesează, în primul rând, să introducem zboruri interne care să ne aducă mai ușor spre litoral și Delta Dunării turiștii români din zonele îndepărtate de Constanța, precum Timișoara, Cluj, Sibiu, Oradea, Iași sau Suceava, dar și legături aeriene directe cu restul Europei pentru a crește numărul turiștilor străini pe care să-i putem atrage astfel către litoral și Delta Dunării: Munchen, Viena, Chișinău, Moscova, Varșovia, țările nordice și alte destinații”. declară Corina Martin, Președinte Asociația Litoral – Delta Dunării.
În anul 2015, Asociația Litoral – Delta Dunării și Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu realizează un real succes în urma strategiei de dezvoltare a traficului aerian către si de la Aeroportul Constanța, la care Asociația Litoral-Delta Dunării a contribuit, alături de echipă de management a aeroportului. Această strategie a adus două noi rute aeriene, și anume Milano Bergamo – operat de compania aeriană Blue Air – și Luton Londra – operat de compania WizzAir -, precum și consolidarea  prezenței companiei Turkish Airlines pe aeroportul Constanța. În același timp, s-a lucrat și la extinderea numărului de zboruri, pentru a atrage piețe noi de turiști către litoral, eforturi ce s-au concretizat în luna iunie 2016, când au fost inaugurate zborurile directe Constanța-Atena-Larnaca, operate de compania Blue Air.

Sibiul e în top 3 în privința dorințelor respondenților la sondaj
Potrivit primelor rezultate ale sondajului lansat online, Cluj, Sibiu și Timișoara sunt plasate pe primele trei poziții în topul votat de respondenți în vederea zborurilor interne dorite a fi atrase către Aeroportul Constanța.
„În anul 2015 am continuat eforturile de susținere a dezvoltării mediului economic și a turismului din regiune, intensificând parteneriatul de colaborare cu Asociația Litoral-Delta Dunării și operatorii aerieni. În acest sens, Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța a semnat, în 2015,  parteneriate cu alte două companii aeriene: Blue Air și Wizz Air, dezvoltând în acelasi timp parteneriatul existent cu Turkish Airlines. Prin intermediul campaniei „From Constanta to the World” intenționăm să promovăm destinațiile operate în prezent pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța și să sondăm opinia populației din regiune, cu privire la introducerea de noi destinații”, explică Bogdan Artagea, director general al aeroportului. Chestionarul online este disponibil pe pagină oficială de facebook a Asociației Litoral – Delta Dunării, campanie ce se va încheia pe data de 5 august şi îl puteţi accesa şi la link-ul https://www.surveymonkey.com/r/FPTYYJY

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...