Ora de Sibiu
Știri in direct

Anunț pentru toți sibienii din partea Primăriei. Modificări importante în plata taxei pentru ridicarea deșeurilor și gunoaielor

334

gunoaie 1Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ADI Eco Sibiu a fost înființată în anul 2008 cu scopul de a implementa un nou sistem de  gestionare a deșeurilor în județul Sibiu.

Municipiul Sibiu face parte din această Asociație care pregătește semnarea noului contract prin care se va asigura colectarea, transportul, sortarea, compostarea și depozitarea deșeurilor rezultate din gospodării (apartamente, case sau spații cu altă destinație). Contractul se va semna cu o firmă selectată de Asociația menționată pentru a asigura aceste servicii.
După semnarea contractului se va schimba și modul în care sibienii persoane fizice sau juridice vor plăti pentru serviciile de colectare și transport a deșeurilor din imobilele pe care le au în proprietate. Practic, în locul taxei pe care acum cetățenii o plătesc firmei care ridică gunoiul (Schuster sau Getesib), se va achita această taxă specială de salubrizare la Primăria Sibiu, la ghișeele Direcției Fiscale, acolo unde se plătește și impozitul pentru locuință și mașină.
Primăria Sibiu pregătește intrarea în vigoare a acestei taxe speciale de salubrizare și supune dezbaterii publice Regulamentul de instituire și administrare a taxei speciale de salubrizare în Municipiul Sibiu. Acesta va fi supus aprobării Consiliului Local Sibiu în ședința din luna august.

Baza legală pentru perceperea taxei de salubrizare
Noul sistem de taxare este prevăzut în legislația în vigoare – Legea 101/2006, republicată în 2014. În această lege se specifică că pentru serviciile de colectare, transport, sortare, compostare și depozitare Consiliile Locale vor aproba și vor încasa o taxă specială de salubrizare pe care Primăria Sibiu o va utiliza pentru plata firmei care asigură serviciile de salubrizare.

Cine trebuie să achite această taxă
Toți sibienii, atât persoane fizice cât și persoanele juridice, vor achita această taxă pentru imobilele pe care le au în proprietate. În cazul imobilelor proprietatea Statului sau a Municipiului Sibiu, taxa va fi achitată de cei care locuiesc sau folosesc apartamentul sau imobilul, aceștia fiind beneficiarii serviciului.

Ce pași trebuie făcuți pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare
Proprietarii de apartamente, case sau spații cu altă destinație decât cea de locuit au obligația să depună o declarație de impunere, conform anexelor Regulamentului pe care îl găsiți pe site-ul instituției, supus dezbaterii publice:  (http://www.sibiu.ro/ro2/hotarari/proiecte_dezbatere/2016/pro_hot_2_dez_03.08.2016.pdf)

Persoanele fizice și juridice vor depune această declarație pentru fiecare imobil sau apartament pe care îl au în proprietate, după cum urmează:
•    Utilizatorii casnici care au în proprietate imobile cu destinație locuință vor depune declarația pe formularul din Anexa 1 pentru fiecare imobil deținut, fie că este locuit de proprietar, fie că este închiriat altor persoane fizice.
•    Dacă imobilul este în proprietatea unei persoane fizice și este închiriat unei persoane juridice, proprietarului imobilului este obligat să depună declarația pe formularul din Anexa 2 și să achite taxa. In plus, se va depune si Anexa 4 pentru fiecare persoană juridică care a închiriat imobilul sau părți din acesta.
•    Dacă imobilul este în proprietatea unei persoane juridice având destinația de locuință și este închiriat unei persoane fizice, obligația de a declara și de a achita taxa de salubrizare revine proprietarului imobilului. În acest caz se va utiliza Anexa 3.
•    Dacă imobilul este în proprietatea Statului/Municipiului Sibiu și este locuit de persoane fizice, obligația de a declara și achita taxa de salubrizare revine chiriașilor imobilului, care vor depune declarația pe formularul din Anexa 1.
•    În cazul imobilelor locuite temporar (case de vacanta, etc) care nu sunt imobile de domiciliu sau reședință, proprietarul va depune această declarație. Taxa lunară va fi calculată luându-se în considerare o singură persoană.
•    Utilizatorii non-casnici (proprietari de imobile, sau care au sediul/ punctele de lucru in imobile închiriate de la alte persoane juridice) au obligația depunerii declarației pentru fiecare imobil, pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare (Anexa 4) pentru sediul și toate punctele de lucru în care desfășoară activități (economice sau de altă natură) în Sibiu.
Precizare: În cazul proprietarilor de la bloc, declarația de impunere poate fi depusă și la Asociația de proprietari de care aparțin, urmând ca aceasta din urmă să le înainteze la Primărie în maxim 3 zile.
TERMEN DE DEPUNERE A DECLARAȚIEI DE IMPUNERE: 30 de zile de la data instituirii taxei, adică după ce acest regulament este aprobat de către Consiliul Local Sibiu.

Dacă nu depuneți declarația de impunere:
•    Dacă un utilizator casnic nu depune declarația, taxa se va stabili din oficiu, calculându-se 4 persoane pentru fiecare imobil.
•    Dacă un utilizator non-casnic nu depune declarația, taxa se va stabili din oficiu, estimând o cantitate anuală de deșeuri generate de 12 tone/an.

Cuantumul taxei speciale de salubrizare
Ca urmare a depunerii declarațiilor de impunere, Direcția Fiscală va trimite fiecărui beneficiar decizia de impunere care va stabili cuantumul taxei speciale de salubrizare.
Taxa de salubrizare este stabilită anual, prin hotărâre a Consiliului Local. Pentru anul acesta, taxa de salubrizare pentru persoanele fizice a fost stabilită la 9,23 lei/ persoană / lună. Pentru persoanele juridice a fost stabilită o taxă de 372 lei/tonă de deșeuri colectate.
Dacă taxa nu va fi plătită, sau va fi plătită cu întârziere, se vor percepe majorările de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală de 1% din suma datorată/lună.

De când trebuie plătită?
Taxa de salubrizare se plătește începând cu data comunicării prin poștă către beneficiari a deciziilor de impunere. Taxa se va plăti trimestrial, adică termenele de plată vor fi următoarele: 15 ianuarie, 15 aprilie, 15 iulie, 15 octombrie. Prin excepție, anul acesta, fiind primul an în care se aplică taxa, data limită de achitare a taxei va fi stabilită și anunțată public în următoarea perioadă.

Unde se poate plăti taxa de salubrizare?
Taxa se poate plăti la ghișeele Direcției Fiscale Sibiu din sediul Primăriei Sibiu de pe strada Samuel Brukenthal și respectiv din sediul instituției de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3, sau la oficiile poștale. Primăria Sibiu va face demersuri pentru implementarea sistemului de plată online și în cazul acestei taxe.

ATENȚIE! Prevederi speciale pentru deșeuri rezultate din construcții și pentru cele voluminoase.
Colectarea, transportul și eliminarea deșeurilor provenite din gospodării în urma unor activități de reamenajare și reabilitare interioară a locuințelor proprietate personală, colectarea deșeurilor provenite în urma unor evenimente speciale, precum și a deșeurilor voluminoase va fi posibilă LA CERERE, în baza unui contract încheiat direct între operatorul de salubrizare și respectivul beneficiar de servicii (adică cetățeanul respectiv). Costurile vor fi suportate de cetățeanul care solicită serviciul.
Pentru aceste activități se va plăti un tarif calculat pe baza tarifului operatorului de salubrizare.

Primește titlurile instant

Citește și
2 Comentarii
  1. a.c. spune

    „9,23 lei/ persoană / lună” cred ca e fara TVA, adica in realitate e mai mare

  2. sate spune

    sper ca si la magazinele din sate va fi aceasta taxa……..oricum uni nu au nici containere de gunoi si curios e ca au ambalaje destule ….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...