Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO – Stâncile periculoase de la Tilișca au fost ”înfrânte”. Peste șase ore a durat ”războiul”

586

stanci tiliscaCele două stânci de dimensiuni apreciabile care erau în pericol să se desprindă și să cadă pe drumul județean 106 E și peste două gospodării aflate în apropiere, au fost dislocate miercuri seară. Circulația auto între Tilișca și Jina s-a reluat în condiții normale.

Miercuri seară au fost îndepărtate în condiții de siguranță două blocuri de stâncă care erau pe punctul să se desprindă, fiind salvate astfel două gospodării situate în localitatea Tilișca, dar și afectarea drumului județean DJ 106 E, ce face legătura între Sălişte şi Jina.
Situaţia de urgenţă a apărut în localitatea Tilişca în data de 2 august 2016. stanciÎn urma evaluării la fața locului, s-a constatat faptul că două blocuri de stâncă riscau să se desprindă și să cadă punând în pericol viața trecătorilor, dar și două gospodării situate în imediata apropiere a zonei menționate. Pentru îndepărtarea stării de pericol, au fost angrenate 12 instituții și peste 50 de persoane. S-a intervenit cu o macara de mare tonaj, care a ridicat cele două stânci, cu sprijinul unei echipe de alpinişti utilitari.macara stanci
Misiunea a fost coordonată de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu, a durat peste 6 ore și s-a finalizat fără victime sau fără  pagube materiale. Foto: ISU Sibiu

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...