VIDEO S-a urcat taxiul pe trotuar ca să ”fenteze” un semafor la Sibiu. Șoferul va fi SANCȚIONAT

0 426

taxi pe trotuarDe două zile în spațiul virtual circulă imagini video cu o mașină taxi al cărei șofer face un gest aproape inexplicabil. Totul s-a întâmplat conform filmării în seara zilei de 11 august. Pentru fapta sa șoferul urmează să fie sancționat de către firma la care lucrează.

Șoferul unui taxi din municipiul Sibiu a devenit în două zile vedeta orașului. Asta nu pentru că ar fi protagonistul unei fapte bune ci pentru că a reușit ca în câteva secunde să iasă în evidență în cel mai rău mod posibil. Cel care conducea mașina cu numărul SB – 06 – SXH pe strada Nicolae Iorga, în seara zilei de 11 august, nu a mai avut răbdare să aștepte ca tot omul la semafor. După ce a văzut că numai prinde culoarea verde ca să intre în intersecția Iorga cu Milea, șoferul s-a suit pur și simplu pe trotuar, a tăiat ”frumos” curba și a mers pe drumul său. Ce nu știa acesta este faptul că în spatele său era poziționată o mașină care avea montată pe ea o cameră video. Cel care a filmat tot episodul a postat filmarea pe youtube și de aici totul a devenit viral.

Taximetristul urmează să fie ”premiat”
Reprezentanții firmei de taxi unde lucrează aces șofer au explicat pentru Ora de Sibiu că filmarea a fost vizionată și că protagonistul acestui eveniment urmează să fie sancționat. ”Am vizionat și noi imaginile respective. Șoferul care se afla la volanul taxi-ului în momentul respectiv a fost identificat, iar acum urmează să analizăm comportamentul lui, după care vom decide ce sancțiune se aplică în acest caz. Firma noastră nu tolerează un astfel de comportament, iar conducătorul auto care se face vinovat o să suporte consecințele pentru fapta sa”, se arată într-un punct de vedere oficial remis de către TAXI 963 pentru Ora de Sibiu.

video

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.