Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO FOTO Atmosferă superbă la ”Sibiul de Odinioară”. Mii de oamenii s-au distrat în Pădurea Dumbrava. Povestea continuă și luni

340

poza principala sibiul de odinioaraMii de oameni s-au distrat duminică după amiază în cea de a II-a zi de la festivalul Sibiul de Odinioară. Refrenele atât de cunoscute ale celor de la Pact, Semnal M și Pasărea Rock, au răsunat în Pădurea Dumbrava, iar trupele au primit aplauze la scenă deschisă din partea spectatorilor. Festivalul continuă luni, când pe scenă vor concerta Alexandra Canareica, Marina Florea, Daniel Iordăchioaie și Cătălin Crișan.

Cine nu a fost duminică în Pădurea Dumbrava – Camping la Sibiu de Odinioară are ce regreta. Locația festivalului aflat la cea de a III-a ediție, a demonstrat încă odată că este poate cea mai frumoasă din oraș pentru organizarea de evenimente în aer liber. bicicleteCopiii au fost primii care s-au bucurat de atmosfera de aici. Cei de la Serious Fun au reușit să angreneze la activitățile recreative și în jocurile de altă dată atât pe cei mici cât și pe cei mari. copiiDistracția a continuat în mini-parcul amenajat în cadrul festivalului, iar adulții au putut să savureze o ”cafia” atent pregătită sau din bunătățile de casă din cadrul târgului special amenajat aici. Cei dornici de plimbări inedite au ales să dea o tură cu scuterele celor de la Rent a Vespa.scutere vespaFoamea a putut fi astâmpărată cu o delicioasă tocană de porc sau cu deja tradiționalele produse de grill, iar setea a fost ”înecată” și ea cu bere, sucuri naturale sau sprițurile cu vin de la barul special amenajat la festival.spectatori 3

PACT cu impact maxim în Dumbravă
După amiaza a fost una de povestit copiilor peste ani și ani. Tânărul Radu Scutelnicu şi-a învins emoțiile și a debutat în ”branșă” cu un mini recital de trei piese, după care pe scenă au urcat marile trupe invitate la festival. Pentru prima dată la Sibiul de Odinioară, Trupa Pact (by Leo Iorga & Adi Ordean), a dorit ca spectatorii să nu uite recitalul lor. Și cu siguranță că așa s-a și întâmplat. Leo Iorga a reușit să angreneze pe cei prezenți la scenă într-un show electrizant. pactReputatul artist a fost răsplătit la final cu ropote de aplauze şi a promis că va reveni la festival. „Este o idee excelentă. Ar fi frumos să avem cât mai multe astfel de evenimente”, a opinat acesta după concert.

Semnal M, din nou în formă mare
Invitați pentru a II-a oară la Sibiul de Odinioară, cei de la Semnal M au reușit din nou să ofere un spectacol de neuitat. Piesele care au făcut istorie în timp, au reușit încă odată să sensibilizeze publicul. Chiar dacă în timp trupa a mai suferit modificări în privința componenței, melodiile celor de la Semnal M au rămas la fel de îndrăgite, lucru demonstrat și de publicul care a cântat la unison cu formația de pe scenă, iar la final au rechemat la ”bisuri” formația clujeană.semnal M

Pasărea Rock a fost ROCK!
Poate cel mai frumos concert al tuturor celor trei ediții de până acum a fost susținut de către cei de la Pasărea Rock (Baniciu, Kappl & Lipan). Mii de oameni au venit în Dumbravă ca să îi vadă pe Lipan, Țăndprică & co și să asculte piesele pe care unii s-au îndrăgostit, alții și-au cunoscut viitoarele soții sau și-au adus aminte de vremurile în care mergeau la concertele celor de la Phoenix sau Pasărea Colibri în anii 80. Recitalul de peste 90 de minute a avut de toate. Mulți spectatori au plâns de fericire, alții au exultat de bucurie, iar majoritatea au cântat cu voce tare alături de cei de pe scenă refrenele de odinioară.pasarea rock După concert Baniciu, Kappl & Lipan au fost solicitați să dea autografe și le-au promis fanilor că se vor întoarce cu mare plăcere la Sibiu. ”Dacă ne cheamă organizatorii o să revenim cu mare plăcere. Ne-am simțit extraordinar aici la Sibiul de Odinioară”, a mărturisit Baniciu.

Astăzi e ziua slagărelor de odinioară
Organizat în premieră timp de trei zile, la cererea publicului, festivalul Sibiul de Odinioară are programat în ultima zi a ediției a III-a, un program la fel de atractiv ca și în primele două zile. Seara de luni este dedicată concertelor cu artiși care în anii 80 au fost idolii generației de atunci.

Pe scenă vor urca Alexandra Canareica, Marina Florea, Daniel Iordăchioaie și Cătălin Crișan, așa că nu vă faceți planuri pentru astă seară și veniți în Pădurea Dumbrava Camping! foto: @Cătălina Drăghici – Sibiul de Odinioară

PROGRAMUL ZILEI LA SIBIUL DE ODINIOARĂ
Luni, 15 august:
10:00 – 20:00 – Miniparc de distracții pentru copii
10:00 – 21:00 – Târg de produse tradiționale (expoziție cu vânzare)
10:00 – 18:00 – Ateliere de creativitate pentru copii, activități distractive și concursuri sportive coordonate de Serious Fun
12:00 – 20:00 – Vespa Club meeting coordonat de Vespa Club Sibiu
12:00 – 18:00 – Expozitie de mașini clasice

Concerte:
18:00 – Alexandra Canareica
19:00 – Marina Florea
20:00 – Daniel Iordăchioaie
21:00 – Cătălin Crișan

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...