Doliu în lumea fotbalului mondial. A murit la vârsta venerabilă de 100 de ani

0 201

havelangeFotbalul mondial este în doliu. Unul din cei mai apreciați și cunoscuți președinți a Federației Internaționale de Fotbal Amatori (FIFA), fostul președinte Joao Havelange, a murit marți la vârsta de 100 de ani.

Brazilianul Joao Havelange, fostul președinte al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), a încetat din viață marți, la vârsta de 100 de ani, într-un spital din Rio de Janeiro, anunță presa internațională, citata de agerpres.ro. Havelange, care a fost președinte al FIFA între 1974 și 1998, era internat în spitalul Samaritano din Rio de Janeiro din cauza unor probleme pulmonare. În ultimii ani, starea lui de sănătate se degradase.
Fostul conducător al FIFA a avut o contribuție importantă la desemnarea Braziliei drept gazdă a Cupei Mondiale de fotbal din anul 2014 și a Jocurilor Olimpice de la Rio din acest an (5-21 august).
Havelange a fost președintele Confederației Braziliene a Sportului (CBD) între 1956 și 1974, apoi președinte al FIFA între 1974 și 1998. Jean-Marie Faustin Goedefroid Havelange, născut la Rio într-o familie de origine belgiană în timpul Primului Război Mondial, a fost amestecat în scandalul legat de falimentul firmei de marketing ISL. Ancheta arată că el a primit comisioane de milioane de dolari.
Havelange a demisionat de la CIO în 2011 pentru a evita o sancțiune a mișcării olimpice după 48 de ani de prezență. De asemenea, el a renunțat în 2013 la titlul de președinte de onoare al FIFA. Pentru a aminti episoade mai puțin cunoscute ale parcursului său, Havelange a participat de două ori la JO ca sportiv: la Berlin în 1936, la natație, și la Helsinki în 1952, la polo pe apă.


Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...