Ora de Sibiu
Știri in direct

Hotelul Hilton Sibiu merge de ”duduie”. Au venit turiști și din China sau Taiwan

205

hiltonUnul din cele mai luxoase hoteluri din centrul țării, Hilton Sibiu, are performanțe excelente înregistrate în ultimele luni. Șeful hotelului din Dumbrava Sibiului spune că au venit sute de turiști și din Taiwan și Hong Kong (China), iar gradul de ocupare este în ultimele luni de peste 70 la sută.

Nicolae Aron, şeful hotelului Hilton din Sibiu, singura unitate de cinci stele din oraş, spune că a primit 400 de turişti din Taiwan şi Hong Kong (China),  care s-au cazat pentru două nopţi la hotel, plecând ulterior să viziteze Braşovul, dar şi zona Moldovei, anunță zf.ro. Ante­rior, hotelul a găzduit 1.200 de israelieni.
„Au venit prin agenţii de turism cu care lucrăm, pe programe, ce includ vizite în mai multe oraşe. Am primit şi 1.200 de israelieni, iar din toamnă vin austriecii. În Sibiu este un val de turişti străini de când cu atentatele din străinătate“, a spus Nicolae Aron pentru ZF. În prima jumătate a anului au sosit în Sibiu 52.000 de străini, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, faţă de 38.000 de străini în perioada similară a anului trecut.
Străinii au lăsat în România 730 de milioane de euro în prima jumătate a acestui an, faţă de 706 milioane de euro în perioada similară a anului trecut, arată datele de la BNR.  „Afacerile hotelului au crescut cu 5% în prima jumătate a anului, când am avut un grad mediu de ocupare de 73%. Am crescut mult pe cazare, dar am scăzut pe food& beverage, de când s-a adoptat legea cu fumatul în spaţiile publice“, a declarat Nicolae Aron. sursa: zf.ro

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...