asfaltare drumuri nationale
Foto Arhivă

asfaltare drumuri nationaleCNADNR a anunțat că demarează orogramul de întreținere și reparații curente pe timp de vară aferent rețelei de drumuri naționale aflate în administrarea sa. În județul Sibiu au loc reparații pe A1, DN1, DN7, DN7C și DN14.

Lucrările sunt executate sub trafic, pe suprafețe relativ restrânse, pe perioade scurte de timp, de la câteva zile la maxim două săptămâni, cu restricții de circulație în baza unor acorduri cu Poliția Rutieră Română.
CNADNR asigură semnalizarea lucrărilor prin instalarea de semafoare sau cu ajutorul muncitorilor de la drumuri prin dirijarea traficului alternativ pe o cale.
Pentru a diminua efectele asupra traficului, conform avizelor obținute în colaborare cu poliţia rutieră, restul lucrărilor, se desfăşoară de luni până joi în intervalul orar  09.00 – 17.00 și vineri între 09.00 – 12.00. Sâmbătă și duminică, de la caz la caz, se efectuează lucrări, în funcție de intensitatea traficului rutier de pe tronsonul de drum vizat.

Lucrări executate în județul Sibiu:
A1 – Calea 1 şi Calea 2 – Mohu (DN 1) – Sibiu;
DN 1 – Arpașu de Jos – intersecție DN 7;
DN 1 – Sibiu – Miercurea Sibiului – limită județ Alba;
DN 1 – Sibiu – Cristian – Săcel;
DN 7 – Lăzăreț – Tălmaciu;
DN 7C – Bâlea Cascadă – Cârțișoara – Intersecție DN1;
DN 14A – Blăjel – Botorca;
DN 14A – limită județ Sibiu – Târnăveni; Târnăveni – Cucerdea – intersecție DN15;

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns