FOTO – Transfăgărășanul blocat între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac. Coloane de câțiva kilometri

1.063

blocaj trafic transfagarasan balea lac (1)Cel mai frumos drum din România a devenit impracticabil sâmbătă după amiază. Datorită fluxului mare de mașini, DN7 C Transfăgărășan a fost blocat complet între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac.

Miile de turiști care au vrut să profite de vremea superbă de afară și să traverseze munții Carpați pe DN7C – Transfăgărășan, au făcut ca cel mai frumos drum din România să devină inutilizabil. Ceea ce trebuia să fie o călătorie de relaxare și plăcere, s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru cei ce au ales să călătorească sâmbătă în zona Bâlea Lac. Lipsa locurilor de parcare în zona lacului poziționat la peste 2.000 de metri altitudine, a făcut ca șoferii să aleagă să parcheze pe marginea drumului și să blocheze aproape total accesul în zonă. blocaj trafic transfagarasan balea lac (2)

În aceste condiții mașinile nu mai pot înainta și s-au format coloane de câțiva kilometri între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac. ”Stăm pe loc de multă vreme. Nu se mișcă nici o mașină și nici echipaje de la poliția rutieră nu am văzut să fie în zonă. Nici să întoarcem nu putem”, ne-au transmis câțiva cititori Ora de Sibiu, rămași blocați pe Transfăgărășan. blocaj trafic transfagarasan balea lac (3)La această oră (14.25), mașinile stau încă blocate în trafic pe DN7C. Oamenii sunt sfătuiți să sune la 0269208209 și să anunțe situația în care se află.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.