cabluri subterane
Foto Arhivă

cabluri subteraneConstructorul contractat de Primăria Sibiu – SC Electrocon SA – continuă lucrările de realizare a infrastructurii metropolitane pe cinci străzi principale din Sibiu, în cadrul proiectului Calea Verde pentru Dezvoltare Durabilă: bulevardul Corneliu Coposu, bulevardul Victoriei, șoseaua Alba Iulia, Calea Dumbrăvii și bulevardul Vasile Milea.

Concret, proiectul constă în amenajarea tubulaturii subterane în care vor fi coborâte cablurile de telefonie, internet și electricitate de pe stâlpi.

Calea Dumbrăvii
Pe partea dreaptă pe sensul de mers dinspre Cimitirul Municipal spre bulevardul Vasile Milea s-a introdus tubulatura pe tronsonul dintre Cimitirul Municipal și strada Lomonosov. Pe tronsonul dintre Cimitirul Municipal și strada Lămâiței s-a început și refacerea trotuarelor.
Pe partea stângă s-a instalat până în prezent tubulatura pe tronsonul dintre strada Dimitrie Anghel și strada Argeșului.

Bulevardul Corneliu Coposu
Pe această arteră tubulatura s-a introdus complet în pământ. În ceea ce privește refacerile, până în prezent s-a reparat asfaltul de pe carosabil acolo unde au fost efectuate traversări și urmează să se înceapă lucrările de refacere a trotuarelor.

Bulevardul Victoriei
Și pe această arteră tubulatura subterană a fost amenajată, iar de săptămâna viitoare va începe refacerea trotuarelor afectate.

Șoseaua Alba Iulia
Pe trotuarele de pe partea dreaptă a străzii, pe sensul dinspre strada Morilor spre Aeroport, s-a pozat tubulatura până la râul Cibin, urmând să se continue și pe podul peste Cibin și să se facă legătura cu tronsonul deja finalizat dintre Ambient și McDonalds. Refacerile au fost efectuate pe tronsonul dintre strada Morilor și strada Alpinismului și se lucrează în prezent la reparații pe tronsonul dintre strada Alpinismului și magazinul Kaufland.
Pe partea stângă s-a efectuat săpătura și s-au introdus tuburile în subteran până la benzinăria Lukoil, cu excepția zonei de sub podul de cale ferată de la Mc Donalds. Refacerea trotuarelor afectate s-a realizat între strada Morilor și strada Vasile Cârlova și între benzinăria Lukoil și strada Livezii. În prezent se lucrează la refaceri pe tronsonul dintre strada Vasile Cârlova și strada Ștrandului.

Bulevardul Vasile Milea
Până în prezent, pe partea cu unitatea militară, s-a amenajat tubulatura subterană pe tronsonul dintre sensul giratoriu de la intersecția Calea Dumbrăvii – bulevardul Vasile Milea până la strada Semaforului. Pe partea cealaltă a străzii s-a săpat și s-a introdus tubulatura între strada Rahovei și strada Luptei. Refacerea trotuarelor afectate va începe de săptămâna viitoare.
Termenele contractuale de finalizare a lucrărilor pe cele cinci artere, inclusiv refacerile, sunt următoarele: 1 noiembrie pentru bulevardul Corneliu Coposu, 8 noiembrie pentru Calea Dumbrăvii și șoseaua Alba Iulia și 13 decembrie pentru bulevardul Victoriei și bulevardul Vasile Milea.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns