Declarat incompetent de Centrul Chinologic Sibiu, dat afară din Poliție și la un pas să fie eutanasiat: Câinele Tey va fi salvat

0 328

tey

Epopeea câinelui polițist Tey, din Piatra Neamț, care și-a pierdut slujba după ce a picat testele la Centrul Chinologic din Sibiu, fiind declarat incompetent, se apropie de un final fericit.

 

Tey nu s-a descurcat bine la examenele de la Sibiu, Comisia de specialitate constatând faptul că el manifestă frică accentuată față de stimuli externi, lucru incompatibil cu meseria de câine polițist. Drept urmare, Poliția din Neamț nu a avut altă soluție decât să îl concedieze și să îl ofere spre vânzare. În acest sens, au fost organizat trei licitații, valoarea lui Tey scăzând de la una la alta, însă niciun doritor nu s-a înscris. Când aproape că îl păștea eutanasierea, Tey a fost salvat de oamenii impresionați de povestea lui. Poliția s-a decis să îl ofere gratuit și în câteva zile au primit zeci de telefoane de la oameni care vroiau să îi ofere un cămin chipeșului fost ofițer.

„Am primit sute de telefoane. Când le-am explicat că trebuie să facă dovada că au condiții în care să-l crească mulți au renunțat. Până la urmă, am primit 30 de cereri care se încadrează în solicitările noastre, vom anunța cine îl va lua acasă pe Tey”, a declarat un polițist pentru aktual24.ro.

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...